Negocierile celui mai păgubos contract de infrastructură din ultimii ani, Autostrăzii Transilvania, sunt aproape de finalizare. Surse din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) ne-au declarat că astăzi s-ar putea ajunge la un acord cu americanii de la Bechtel, constructorul celor 415 km ai autostrăzii de la Brașov la Borș.
Negocierile au început în urmă cu aproximativ două luni, însă părțile nu au căzut la pace.
Ce a propus statul român americanilor de la Bechtel
La finele lunii mai, Daniela Drăghia, directorul general al CNADNR, a declarat că le-a cerut celor de la Bechtel să accepte reducerea costurilor cu 35% și modificarea graficului lucrărilor. În urmă cu aproximativ o lună, premierul Emil Boc, aflat într-o vizită la Cluj, a spus că Autostrada Transilvania este necesară, dar nu se poate face la orice preț.
Într-un interviu acordat, la începutul acestei luni, revistei Capital, ministrul transporturilor, Anca Boagiu, preciza că dorește încadrarea costurilor în standardele de cost sau cel puțin să ajungă la valoarea contractelor de pe Coridorul IV paneuropean (7 mil. euro/km), pentru că sunt și tronsoane unde prețul la Autostrada Bechtel ajunge și la 25 milioane de euro/km.
„Eu am constatat anul trecut cu surprindere, când am verificat bugetul CNADNR, că aproape jumătate din bugetul companiei era înghițit de Bechtel. Când am făcut calculul per kilometru, am constatat că este un contract mult prea scump, este aberant, și nu are nimic de-a face cu standardele de cost în România. Acesta este motivul pentru care el este în renegociere în acest moment“, ne-a declarat, la acea dată ministrul transporturilor, Anca Boagiu.
Ea a menționat că doar 26% din lucrare a fost atacată, din care în operare 12,5%, iar cheltuielile se ridică deja la 1,2 miliarde