În septembrie, cunoscutul critic de film va împlini 80 de ani. Ştiţi ce face la vârsta asta? Neobosit, străbate lumea şi se uită la filme noi, le analizează, le apreciază sau nu.

Pe Tudor Caranfil nu-l sensibilizează filmele 3D, dar crede că „noul val" al cinemaului românesc expiră şi a depistat o „cheie de boltă" a filmului românesc.

România liberă: Când apare cel de-al cincilea volum din „Istoria cinematografiei în capodopere"?

Tudor Caranfil: Reeditarea de care mă întrebaţi a fost concepută de editor, în cinci volume, ultimul având data de apariţie în 2012. Eseurile din cuprinsul acestuia sunt situate între 1939-1956, adică de la „Cetăţeanul Kane" la „Al 41-lea". Volumul ultim va cuprinde alte câteva studii, unele inedite, capitole pe care am avut şansa să le termin fără a apuca să le public, fiindcă de 20 de ani proiectul fusese întrerupt. Ma tem că, dacă l-aş relua acum, exigenţele sale m-ar depăşi fizic. Şi la drept vorbind, cât ar mai putea continua, un singur ins, o asemenea istorie care a parcurs deja, cam jumătate din istoria trăită a cinematografului? Undeva trebuia să se oprească, gâfâind.

Rl: Care sunt filmele dvs. preferate în perioada analizată în acest volum patru? Înclin să cred că printre ele ar putea fi „Kuhle Wampe" sau „Las Hurdes" al lui Buñuel.

T.C.: Păi argumentele ar putea fi la fiecare film de altă natură. Dar toate la un loc exprimă, în miezul lor, una şi aceeaşi temă: ironia sorţii, a soartei filmului şi a cineastului. La rândul meu, ca imparţial autor de comentarii, ţin la fiecare dintre ele în alt fel. Ca să mă refer la titlurile pe care le citaţi, pe Kuhle Wampe îl simt aproape datorită neaşteptatei sale perpetuari în cea mai arzătoare actualitate. Abia după aspra experienţă a crizei actuale poate fi înţeles pe deplin ceea ce au trăit eroii lui Brecht în anii 30 ai secolului trecut. Las Hurdas îmi vibrea