Mesajul a fost trimis. Multumesc!

100 de pagini pentru moşia şi conturile lui Constanda

Publicat in Jurnalul, miercuri 27 iulie 2011 ·

Omul de afaceri Costică Constanda a fost cadorisit prin decizia Tribunalului Bucureşti din 6 iulie, atât cu o sumă colosală de 165 de milioane de euro, cât şi cu terenul din Satul Francez. Mai mult decât atât, de curând a fost redactată şi hotărârea în acest caz, hotărâre care depăşeşte orice imaginaţie – are 100 de pagini! Cazul Bordei va rămâne cu siguranţă în istoria proceselor şi poate să fie cu uşurinţă un model pentru "aşa nu". Aberaţiile în decizia pronunţată în cazul Bordei nu continuă să şocheze, hotărârea de 100 de pagini, fiind doar una dintre puţinele lucruri stranii din acest dosar.

Hotărârea redactată în cazul procesului omului de afaceri Costică Constanda este demnă de Cartea Recordurilor, ar spune specialiştii. Dacă o hotărâre normală se re­dac­tează într-o perioadă cuprinsă între trei şi şase luni, cele 100 de pagini au fost redactate în mai bine de o săptămână. Interesant este faptul că, în urma procesului, părţile, respectiv Primăria şi Costică Constanda, ar fi urmat să fie puse în situaţia iniţială: omul de afaceri să primească banii, iar Primăria să rămână cu terenul. Rezultatul contravine însă întregului proces. Or, în acest caz procesul şi-a pierdut obiectul din moment ce Constanda câştigă tot, iar Primăria rămâne cu datorii de sute de milioane de euro. Nici vorbă despre repunere în situaţia iniţială. Constanda a câştigat dublu: teren şi bani, iar Primăria a rămas cu datoriile. Mai mult, suma pe care Municipalitatea trebuie să o plătească reprezintă 15% din bugetul Capitalei. Cu aceşti bani s-ar finaliza cu siguranţă multe alte investiţii. De altfel, judecătoarea pare să fi uitat că în proces era în discuţie cauza bucureştenilor. Primăria apăra practic interesele celor peste 2 mi­lioane de locuitori ai Capitalei. Daniel Ştefănică, avocatul Primăriei Capitalei, i-a scris judecătoarei o scrisoare, imediat după aflarea sentinţei în care

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

ATAC armat în Arkansas, SUA! Trei persoane au fost ucise, alte 10 sunt rănite

Gandul acum 29 minute
Cel puțin trei persoane au murit și alte 10 sunt rănite în urma unui schimb de focuri la un magazin alimentar din statul american Arkansas, transmite presa din SUA. Poliția anunță că suspectul principal a fost împușcat de forțele de ordine, dar viaț

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum 22 minute
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 11 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°