Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polițiștii au descoperit mai multe arme într-o curte din Deta

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 iulie 2011 ·

Mai multe arme albe au fost găsite într-o curte din localitatea Deta. În ciuda căutărilor și a filtrelor organizate de duminică în tot judeţul, poliţiştii timişeni nu au reuşit să dea încă de urma fiului cel mare al primarului. A fost găsită, în schimb, maşina lui Bogdan-Daniel Roman.

UPDATE 14.50: Andreea Cinteză, ofiţer de presă al Poliţiei Timiş, a declarat pentru EVZ că au fost găsite două arme: „Am înţeles că este vorba despre două arme de foc. Acestea au fost preluate de poliţişti şi vor fi verificate de specialişti, pentru a vedea dacă sunt letale sau nu. Armele au fost descoperite în casa unei persoane cu domiciliul în Timişoara, care, din primele verificări, se pare că nu are nicio legătură cu fraţii Roman”.

Fiul în vârstă de 32 de ani al primarului oraşului Deta, este dat în urmărire generală de luni seara, după ce pe numele lui a fost emis, în lipsă, un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile. Tânărul este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, violenţe şi alte loviri, precum şi port şi uz de armă albă, fără drept, în locuri publice. Noaptea de sâmbătă spre duminică acesta a fost implicat într-un scandal de reglare de conturi cu o grupare rivală din Deta, în urma căruia, înarmat cu o sabie, a tăiat trei persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În această dimineaţă, Poliţia Timiş a făcut public faptul că maşina cu care Bogdan-Daniel Roman a fugit de la locul scandalului – centrul oraşului Deta, respectiv terasa « Tabu », a fost descoperit în parcarea din spatele blocului în care acvesta locuieşte, în Timişoara, împreună cu prieten sa. « Este vorba de un Seat de culoare roşie, care a fost găsită, în urmă cu două zile, în apropierea blocului în care acesta locuia în chirie împreună cu prietena lui în interior nu s-au găsit bunuri. Maşina a fost lăsată la locul ei », a declarat Mădălina Mezdrea, ofiţerul de presă al Poliţiei Ti

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 7 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 8 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 7 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 6 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°