Fundaşul Javier Velayos, care a jucat de la nouă ani la echipa secundă a lui Real Madrid, a fost transferat, liber de contract, la FC Braşov.
„Galacticul" a semnat un contract pe două sezoane cu formaţia de sub Tâmpa şi a fost prezentat oficial astăzi. „De câteva săptămâni negociez cu şefii echipei FC Braşov. Am ales această formaţie întrucât am şanse mai mari să joc în cupele europene.
Ştiam bine fotbalul românesc, pe care l-am urmărit pe internet. Îi cunoşteam pe Gică Hagi, Craioveanu, Chivu sau Mutu. Sunt foarte mulţumit că am ajuns în România, iar oraşul Braşov mi se pare superb, mult peste aşteptări", au fost primele impresii ale lui Velayos.
CLICK PE IMAGINI PENTRU MAI MULTE POZE CU VELAYOS
În vârstă de 24 de ani, Javier Velayos a jucat de la nouă ani la juniorii echipei Real Madrid, iar din 2007 a evoluat la echipa a doua a celor de la Real Madrid. Acesta a adunat patru selecţii la echipa mare a spaniolilor şi chiar a jucat într-un meci din Cupa Regelui, cu Real Union, la sfârşitul anului 2008.
Sezonul trecut, Velayos a jucat la Getafe B, în liga secundă din Spania. Acesta poate evolua atât pe postul de fundaş stânga, dar şi pe dreapta. Idolii lui Velayos sunt Sergio Ramos, de la Real Madrid, dar şi fosta mare glorie a „galacticilor", Raul Gonzales.
„Este esenţial pentru FC Braşov că a reuşit să transfere jucători de la FC Porto, Braga şi, acum, Real Madrid. Javier Velayos a venit pe un salariu rezonabil pentru România şi suntem foarte mulţumiţi fiindcă am reuşit să-l transferăm.
L-am luat liber de contract şi este foarte important că am reuşit să ne întărim şi în apărare. Acum sperăm să obţinem rezultate cât mai bune în acest campionat", a declarat patronul echipei FC Braşov, Ioan Neculaie, cel care a primit cadou un tricou cu Real Madrid, cu numele lui Velayos.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau