București. Materie și istorie/ Bucharest. Matter & History. Monumentul public și distopiile lui/The public monument and its discontents e, de fapt, un proiect de artist – al Ancăi Benera, care semnează, alături de criticul Alina Șerban, volumul apărut la Editura Institutului Cultural Român. O serie de fișe, urmate de un consistent dosar teoretic, cu texte aparținîndu-le Alinei Șerban, lui Ciprian Mihali, Deborah Schultz și Duncan Light, „inventariază“ un număr de 13 monumente de for public din București – dintre care unele nu mai există, fizic, de mult timp. Ca, de pildă, Statuia Libertății, primul astfel de monument din capitala a ceea ce atunci era doar Țara Românească, a cărei viață s-a întins doar pe cîteva zile ale lunii iunie 1848 și pentru care nu există nici un fel de imagine, altadecît desenele autorului, pictorul C.D. Rosenthal, și fragmente iconografice într-un tablou al lui Theodor Aman. Sau faimoasa, atît de comentata statuie ecvestră a Regelui Carol, din fața Palatului Regal, sediului Fundațiilor Regale (actuala Bibliotecă Centrală Universitară), realizată de croatul Ivan Mestrovici, comisionată în 1935 și dărîmată cu ajutorul tancurilor în noaptea de 30 spre 31 decembrie 1947 (odată cu abdicarea Regelui Mihai). Sau monumentul primarului Pake Protopopescu. Sau statuia lui Lenin, dată jos imediat după Revoluția din 1989. Sau Monumentul Lascăr Catargiu, dezmembrat în anii ’60 și refăcut după Revoluție de sculptorul Ioan Bolborea. Povestea acestor monumente nu e interesantă, din punctul de vedere al proiectului Ancăi Benera, ca mărturie artistică, nu e vorba despre realizarea lor estetică, despre originalitate sau reprezentativitate – cel puțin, nu din perspectiva istoriei artei. Ele sînt, în primul rînd, declarații ideologice și politice: cu fiecare statuie ridicată și alta dărîmată, autoritatea guvernatoare își mărturisește public principiile și în