Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Liste ale morţii în scandalul hărţuirii de la liceu VIDEO

Publicat in Adevarul, joi 28 iulie 2011 ·

Directorul Colegiului Laurian îşi acuză secretara că îi face zile fripte de când a fost reangajată pe post de instanţă. Ioan Onofrei susţine că secretara ar fi întocmit o listă a profesorilor din Colegiul Laurian pe care îi vrea morţi. Doiniţa Covaliu ia foc la aceste acuzaţii.

ora 13.00

Conducerea liceului trebuie să îi acorde secretarei 10.000 de lei. Suma reprezintă contravaloarea salariilor neachitate în perioada septembrie 2010-22 iulie 2011, când angajata a fost concediată ca urmare a restructurării postului. "Vom acorda suma întrucât există o hotărâre judecătorească, cu titlu executoriu. Am făcut recurs faţă de măsura reangajării secretarei", a declarat Ioan Onofrei, director Colegiul Laurian.

ora 12.00

Scandalul de la Colegiul Laurian este departe de a se încheia. Noi acuzaţii apar din ambele tabere. Exasperat de atitudinea sceretarei sale, Ioan Onofrei este decis să se adreseze instanţei mai ales că femeia, susţine acesta, se ocupă şi cu practici neortodoxe. „ A întocmit o listă a morţii pe care a trecut numele mai multor profesori din liceu. Cu siguranţă pe mine m-a pus în capul listei", a spus directorului Colegiului Laurian.

Secretara spune cu seninătate că nici dacă ar fi aşa nu s-ar împlini. Vezi aici declaraţia sa.

ora 8.40

„Dacă o ţin două minute la uşă, mă acuză că o discriminez. Ameninţă în stânga şi în dreapta că are tot felul de acte ale şcolii pe care le va folosi împotriva noastră", a spus Ioan Onofrei, directorului colegiului care s-a aflat şi anul trecut în în centrul unui scandal generat de desfiinţarea unui post de secretar. Doiniţa Covaliu a contestat în instanţă decizia de restructurare şi şi-a recăpătat postul. „ De când a revenit la şcoală mă hărţuieşte pur şi simplu", a mai spus directorul Colegiului Laurian.

Meciul dintre cei doi este vechi." Restructurarea s-a făcut prin decizia C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 55 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 8 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 26 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 34 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 43 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°