Arbitrii prahoveni reîncep, de joi, activitatea în sezonul fotbalistic 2011-2012. Aceștia vor participa, începând cu ora 18.00, la o ședință cu conducerea Comisiei Județene a Arbitrilor (CJA), dar și cea a Asociației Județene de Fotbal (AJF) Prahova, organizată la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Pentru a fi delegați la meciuri, „cavalerii fluierului" vor trebui să promoveze teste fizice și teoretice. Arbitrii din Liga A sunt programați pe 6 august, în timp ce loturile din Ligile B, C și stagiarii vor susține probele pe 7 august. Pentru a putea susține aceste testări, arbitrii prahoveni trebuie să obțină și să prezinte la prima ședință adeverințele medicale, eliberate de un medic sportiv, care atestă faptul că sunt apți de a exercita activități fizice. Cei ce nu se vor conforma, nu vor putea susține testele. Lotul arbitrilor prahoveni are 125 de membri, cărora li se adaugă și 39 de stagiari. Dintre „cavalerii fluierului", patru arbitrează în prima Ligă, șapte în a doua, iar 11 în cea de-a treia, restul activând în Liga județeană.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: