Primul gând care mi-a venit în minte în seara de început de weekend, când toate posturile de televiziune din lume transmiteau, sub formă de breaking news, faptul că un atentat a avut loc în Oslo, a fost acela că este imposibil să nu fie şi un român amestecat, într-un fel sau altul, în tragicul eveniment. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Mi-a mai venit inima la loc atunci când s-a anunţat că "doar" şapte persoane şi-au pierdut viaţa în explozia ce a avut loc într-un imobil de pe strada ministerelor norvegiene. Era puţin probabil totuşi să fim în halul acesta de ghinionişti, ca naţiune, încât un conaţional să fi fost în capitala norvegiană într-un loc nepotrivit, la o oră nepotrivită. A urmat apoi comunicatul cu privire la atentatul dement de pe insula Utoya, în urma căruia şi-au pierdut viaţa peste 70 de persoane. Aici, lucrurile se schimbă. Paritatea pare a fi suficientă pentru ca cel puţin un compatriot să fie implicat în masacru. Şi totuşi... o insuliţă norvegiană în apropiere de Oslo... întâlnirea tineretului laburist la şcoala de vară... câte şanse ar fi fost? Comunicatul MAE vine aproape imediat, spre liniştirea celor care gândeau ca mine. "Nu există informaţii despre cetăţeni români morţi sau răniţi", se arătă în comunicatele standard ale instituţiei din Aleea Alexandru. Un coleg spune că "deocamdată" lipseşte din comunicatul standard, dar că pluteşte în aer. Şi are dreptate. Aveam să aflăm că Elena Karin Holst, fiica de numai 15 ani a unei românce stabilite de peste două decenii în Norvegia, se afla pe lista persoanelor dispărute în urma atentatului de la sfârşitul săptămânii trecute pe insula Utoya în timpul căruia extremistul Anders Breivik a împuşcat mortal 76 (la o evaluare care nu este încă definitivă) de oameni nevinovaţi.

Întâmplarea care a însângerat, la propriu şi la figurat, inima Norvegiei mi-a readus aminte faptul că, aproape oriund