Emil Boc si Traian Basescu s-au chinuit mult, dupa momentul anuntarii taierilor bugetare, sa ne convinga ca statul asistential trebuie sa moara. Statul social trebuie sa dispara, iar in locul reglementarilor esentiale din Constitutie trebuie trecut cu litere de-o schioapa - "fiecare e pe cont propriu"!
Desi au fost voci, atat din Guvern cat si din PDL, care au recunoscut ca s-a mintit in campania electorala din 2009, nimeni nu a avut atata curaj sa recunoasca faptul ca masura reducerii salariilor si pensiilor a fost luata abia in vara lui 2010 pentru ca se mintise in 2009.
Daca mai adaugam si incompetenta ministrilor, care inca se tradeaza cu fiecare cuvantare agramata, ajungem la adevarul jenant si penibil ca o trupa de politruci, sub comanda presedintelui, au luat prea tarziu si prea dur niste masuri pe care ar fi putut sa le evite, ori cel putin sa nu le dea o asemenea dimensiune terifianta. Daca si numai daca ar fi fost sinceri, nu ar fi mintit ca sa castige voturi si ar fi avut ceva mai multa pregatire profesionala. In sfarsit. Sa presupunem ca-i credem. Sa ne imaginam ca au dreptate - nu s-ar fi putut altfel, asta a fost cea mai buna solutie.
Presupunand ca statul social trebuie sa dispara, la comanda lui Traian Basescu si executia lui Emil Boc, ce observam in aceste zile de vacanta si caldura sufocanta? Pe nesimtite, Guvernul introduce cele mai socialiste si mai destabilizatoare masuri economice: reinfiintarea economatelor, anunturi pentru marirea salariilor in vara lui 2010 (taman inainte de alegeri) si pregatirea terenului la FMI si pentru alte cheltuieli "sociale".
Asadar, dupa ce a profetit si invocat moartea statului social si nasterea celui minimal, Emil Boc a aprobat memorandumul pentru "cosul de solidaritate pentru pensionari". Astfel sunt readuse la viata celebrele Economate ale lui Vanghelie, introduse
