Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVALON. America ardelenilor

Publicat in Observator Cultural, joi 28 iulie 2011 ·

Astăzi Statele Unite ale Americii au dobîndit poziția de lider major într-o lume unipolară. Din 1989, ele și-au pierdut inamicul tradițional postbelic, confruntat la el acasă cu chestiuni deocamdată insolubile și cu transformări structurale care l-au condus pînă la pierderea identității și nevoia de a o remodela (dispărînd U.R.S.S., a apărut Comunitatea Statelor Independente). Nu a fost, însă, întotdeauna astfel. A fost nevoie de două războaie mondiale pentru ca hegemonismul european occidental, manifestat în stăpîniri coloniale întinse, să cunoască un recul semnificativ, făcînd mai întîi loc planului de reorganizare a Europei înseși, formulat de un președinte american, iar apoi intervenției financiare a Americii pentru restaurarea economică a Lumii Vechi (Planul Marshall, 1948). Astăzi destinul occidental pare legat indisolubil de S.U.A., iar provocările vizează lărgirea cadrelor de manifestare ale standardelor de viață occidentale, euroatlantice, la dimensiuni planetare, prin globalizare. Cum nu a fost întotdeauna astfel, rămîne important de știut cum s-a aflat într-o țară precum a noastră despre Statele Unite ale Americii și în ce fel s-a reflectat realitatea de peste Ocean în mintea românilor de odinioară. De aceea, o carte precum cea a Elenei Andreea Boia – fără alte legături decît cele de omonimie cu profesorul Lucian Boia –, Imaginea Statelor Unite ale Americii în cultura românească din Transilvania pînă la primul război mondial (Cluj-Napoca, EFES, 2009, 314 p.), aduce în prim-plan o problematică de autentic interes prin angulația pe care o presupunem. Este vorba, la urma urmei, de o lume de departe – de dincolo de percepția cotidiană a vecinătăților continentale sau a centrelor prestigioase ale Europei – reflectată de privirile unor cetățeni dintr-un imperiu multietnic și pluriconfesional, cum era cel al Habsburgilor. O particularitate a vieții românil

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 2 ore
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 3 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 7 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 6 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 2 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 4 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 7 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

9°/16°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°