Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recipientele din plastic în care depozităm mâncarea sunt toxice. Importurile din China, blocate

Publicat in Antena 3, joi 28 iulie 2011 ·

România vrea să fie parte a Uniunii Europene numai atunci când consideră necesar. Oficialii de la Bruxelles au decis ca, din 1 iulie, să blocheze toate importurile de recipiente din plastic făcute în China. Motivul este cât se poate se serios: sunt toxice. Noi, însă, nu ţinem cont de recomandare şi continuăm să importăm vasele.

Mai toate recipentele pentru mâncare, pahare, biberoane, furculiţe şi linguri din plastic sunt aduse din China. Sunt ieftine, practice şi se găsesc peste tot. Par inofensive, dar Comisia Europeană avertizează că aceste produse conţin formaldehidăşi amine aromatice primare. Pe româneşte, substanţe toxice care pot ajunge în alimente şi ne pot îmbolnăvi.

"Se pot acumula aceste substanţe, în primul rând melanina care trebuie descoperită în compoziţie şi interzisă pentru utilizare în acest sens", a declarat dr. Geza Molnar, consilier al ministrului Sănătăţii.

Intoxicaţia cu melamină duce la stări de vomăşi erupţii pe tot corpul sau chiar pe organele interne. Specialiştii spun că, odată ajunse în organism, substanţele toxice din plastic pot modifica structura celulelor.

În România, recipientele din China au umplut rafturile magazinelor şi, zilnic, zeci de camioane cu astfel de produse trec graniţa fără nicio problemă. Abia acum, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională a Vămilor au parafat un acord.

Când ajunge în vamă un camion cu marfă din China, e alertată Direcţia de Sănătate Publică. Sunt recoltate probe care stau sigilate până vin rezultatele analizelor din străinătate, pentru că, în România, nu există laboratoare specializate.

Marfa trebuie să respecte regulile stabilite de Comisia Europenă. Potrivit acestora, utilizarea formaldehidei în fabricarea produselor plastice este permisă cu condiţia ca aceasta să nu elibereze în alimente peste 15 miligrame de formaldehidă pe

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reuters: SUA și Ucraina semnează acordul privind mineralele peste câteva ore

Adevarul acum o ora
Ucraina și SUA se pregătesc să semneze marți, 4 martie, acordul privind mineralele, potrivit surselor Reuters.

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 29 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 4 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Trudeau spune că taxele impuse de Trump Canadei sunt „ceva foarte prostesc”

BusinessMagazin acum 2 ore
Într-un discurs adresat canadienilor, premierul Justin Trudeau s-a adresat direct lui Donald Trump şi a spus că decizia sa de a impune taxe unuia dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite este „un lucru foarte prostesc”.

Senatorul republican Lindsey Graham comentează pozitiv postarea lui Zelenski: „Urmează zile mai bune” pentru Ucraina, crede el. Vineri, sugerase că Zelenski trebuie „să se schimbe sau să plece”

News.ro acum 2 ore
Senatorul republican Lindsey Graham a scris pe X că „urmează zile mai bune” pentru Ucraina, postând şi un emoji cu degetul mare în sus, ca răspuns la postarea preşedintelui Volodimir Zelenski în care şi-a afirmat disponibilitatea de a semna acordul

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum o ora
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 3 ore
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°