De pe strada Pintor Rosales din Madrid (Institutul Cultural Român se află într-una dintre intersecțiile ei) poate începe călătoria pe urmele lui Goya, Francisco Goya y Lucientes, pictorul cel mai straniu, mai longeviv și mai vizionar, mai faimos și mai misterios, totodată, al Spaniei. Casa cu picturi negre Pe vremea lui, ceva mai jos de această stradă se termina Madridul, iar dincolo de Manzanares își cumpărase Goya în 1819 o casă care avea să devină faimoasa Quinta del Sordo. Pe pereții ei a pictat, la peste 60 de ani, celebrele pinturas negras. Erau lucrări în ulei, realizate nu ca fresce, ci en seco, încadrate de rame. În jur, pereții erau tapetați cu hîrtie specială, de la Tapiseriile Regale. Aici ar fi putut fi văzute frisonantele imagini cu Saturn devorîndu-și fiul, cu cei doi bătrîni mîncînd supă, cu femeile care rîd sau cu misteriosul cîine care se scufundă. Despre această pictură s-a spus că ar fi una dintre cele mai frumoase din lume, că ar sta la originea abstracționismului și a simbolismului. Sau că e, pur și simplu, o pictură neterminată și că acest gol se potrivește ca o mănușă sensibilității noastre contemporane, căreia îi place să fie lăsată să umple vidul. Oricum, astăzi, în librăria de la Prado se poate cumpăra o frumoasă agendă cu cîinele singuratic, înecat în cele două nuanțe de ocru. Picturile cu care Goya își decorase locuința au fost mutate de pe perete pe pînză de pictorul și restauratorul Salvador Martinez Cubells în 1873, la comanda proprietarului de atunci al casei, francezul Emile d’Erlanger, care voia să le vîndă muzeului Louvre. Cum acesta nu a fost interesat, le-a donat muzeului Prado. Tot la Prado (publicată în 1992) se află și seria de fotografii făcute de Juan Laurent în 1863 pereților casei, pentru cei care ar vrea să compare picturile originale cu ceea ce se află acum pe pînză. Quinta del Sordo nu mai există pe malul rîului