Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşinile Poştei, scoase din curtea lui Sechelariu

Publicat in Adevarul, joi 28 iulie 2011 ·

Cele 22 de maşini care transportă corespondenţa în Bacău au fost scoase din curtea societăţii lui Dumitru Sechelariu, după ce Compania Naţională a Poştei Române (CNPR) a decis să rezilieze contractul.

Hotărârea a fost luată săptămâna aceasta, după ce ziarul „Adevărul" a dezvăluit că fostul edil Dumitru Sechelariu a bătut palma cu ­CNPR pentru ca maşinile tuturor oficiilor poştale din Bacău să fie parcate în curtea SC Transport Public SA.

Sechelariu găzduieşte pe mii de euro maşinile Poştei

Contractul a putut fi parafat cu toate că instituţia avea propriile parcări, în centrul oraşului, care au rămas goale. Suprafaţa închiriată de Sechelariu a fost de 3.000 de metri pătraţi, iar valoarea lunară a contractului era de 9.000 de euro. „Într-adevăr, s-a decis rezilierea contractului, deoarece nu-şi avea justificare", a declarat Andreea Stoleru, purtător de cuvânt al Ministerului Comunicaţiilor.

Dumitru Sechelariu se ţine departe de scandal şi afirmă că nu cunoaşte exact care sunt contractele societăţii sale. „La firma mea este un Consiliu de Administraţie care ia decizii, am oameni care se ocupă de contracte", a afirmat fostul edil. Teodora Cocuz, preşedinta Consiliului de Administraţie al firmei lui Sechelariu, a refuzat să prezinte un punct de vedere cu privire la rezilierea contractului, motivând că este în concediu.

Cele 22 de maşini ale Poştei din Bacău au fost parcate timp de şapte luni în ­curtea lui Sechelariu, la opt kilometri distanţă de oraş. Lunar, autoturismele au parcurs aproximativ 5.000 de kilometri, ceea ce înseamnă că peste 2.000 de lei s-au „ars" în plus pe motorină.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE România, în dialog cu SUA pentru implementarea Programului Visa Waiver

Ziua Constanta acum 53 minute
Ambasada României la Washington menține un dialog activ cu autoritățile americane privind accederea țării noastre în Programul Visa Waiver. Ambasada României la Washington menține un dialog activ cu autoritățile americane privind accederea țării noa

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum 58 minute
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

Dmitri Medvedev îl compară pe un înalt oficial german cu fostul ministru nazist al propagandei. "Deja minte ca Goebbels"

Ziare.com acum 52 minute
Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, l-a comparat pe Friedrich Merz, probabil viitorul cancelar german, cu fostul ministru nazist al propagandei Joseph Goebbels, relatează dpa. Merz "deja minte ca Goebbels", a afirmat joi, 20 martie, Medved

MAE Atenționare de călătorie pentru Italia - grevă națională în transporturile publice locale

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, că la data de 21.03.2025 va fi organizată o grevă națională în transporturile publice locale, cu durat

AUR: George Simion, susţinut de premierii Italiei, Cehiei şi Belgiei

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, se află în perioada 19 - 21 martie la Bruxelles, acolo unde are o serie de întâlniri cu mai mulţi lideri conservatori de la nivelul Uniunii Europene. ”Liderii europeni sunt alături de noi şi susţin ferm o Românie în

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 2 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Plen comun, la Parlament, pentru modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor: Absenţele nemotivate, sancţionate cu reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută

News.ro acum o ora
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, joi seară, convocarea pentru marti, 25 martie, începând cu ora 12.00, a unei şedinţe de plen comun, pe agendă aflându-se şi o propunere de modificare a statutului deputaţilor şi senatorilor, c

Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale 2025. Lista finală, publicată de BEC

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a anunțat joi, 20 martie, lista definitivă a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale 2025, dar și că a luat act de faptul că Anamaria Gavrilă s-a retras din cursă.

Aproape 70.000 de „afrikaners” din Africa de Sud doresc să profite de oferta lui Trump de a se muta în SUA

G4Media acum o ora
Aproape 70.000 de „afrikaners”, sud-africani albi descendenţi ai coloniştilor europeni, şi-au manifestat interesul de a se muta în SUA, după ce preşedintele american Donald Trump le-a oferit refugiu, acuzând guvernul sud-african că le încalcă dreptu

Hamas lansează rachete spre Tel Aviv, primul său răspuns la noile operaţiuni ale Israelului în Gaza. Armata israeliană anunţă că şi-a extins în Rafah operaţiunea terestră din Gaza

News.ro acum 38 minute
Hamas a revendicat joi lansarea de rachete spre Tel Aviv, într-un prim răspuns la numărul tot mai mare de civili ucişi în Fâşia Gaza de la reluarea operaţiunilor aeriene şi terestre israeliene în teritoriul palestinian, relatează AFP. Brigăzile Ezze

Vremea

București
acum

joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
Constanta
acum

joi

2°/9°
vin.

4°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/12°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/16°