Pe vremuri, cînd se licita la o singură casă, spectacolul era de-a dreptul fascinant, nu numai pentru descoperitorul pieţei de artă care eram, ci şi pentru prietenii occidentali care descopereau licitaţiile de artă nu la prestigioasa lor "acasă", unde nici nu ştiau că există aşa ceva, ci la Bucureşti. Atunci, nu puteai să vezi vînzarea pe internet, totul era "life", adică viaţă. Pe monitor ai doar scena, unde sînt aduse, fixate şi sînt duse ofertele, nu vezi sala, nu te întorci să vezi cine se ţine de cartonul cu cifra ce aduce bani, mulţi bani, la fiecare pas al vînzării, cine pe cine pîndeşte, cine licitează cînd se întoarce oferta ce părea lipsită de interes. Singurul deliciu voyeurist se petrece la încheierea licitaţiei, cînd nu se taie imediat legătura, şi mai trece lumea prin cadru, se mai scobeşte în nas, se hîrjoneşte, mănuşile albe scot o sticlă de apă, plată, din decorul fastuos.

Pe vremuri comentam şi aplaudam. A, da, asta se mai face şi acum, chiar şi în faţa calculatorului. Şi scriam de zor observaţii proaspete, calde, ca într-un talk-show cu un singur participant. Hatmanu, Liciu, Anamaria Smigelschi, nume mari ale artei contemporane nu reuşesc să se vîndă şi preţurile nu sînt mari. Iar calitatea, înaltă. Uite un Pelmuş, Ştefan, în maniera cunoscută dar cu un peşte dominant, alfa de-a dreptul, care îl scoate în evidenţă şi trebuia să îl ducă la alt proprietar. O fi din cauza verii şi a căldurii, sau a crizei şi a capătului pe care nu-l vedem, chit că am ieşit din recesiune. Un superb autoportret de Angela Popa Brădean pleacă la numai 400 de euro. Sava Stoianov, aflăm că îl cheamă şi Borislav, este sculptor şi născut în 1951, în aprilie tocmai a rotunjit 6 decenii. Este un spirit de anvergură, boem, vulcanic şi prietenos. O temperă din seria la care lucrează de ceva timp, şi pe care s-ar putea să o vedem într-o recentă viitoare expoziţie, a rămas ne