Dinamo, Steaua şi Rapid au şanse mici să-şi dispute meciurile de campionat de pe teren propriu pe Naţional Arena, în condiţiile în care chiria se va ridica la aproximativ 75.000 de euro pe meci, adică mai mult decât plătesc toate, la un loc, pentru vechile stadioane. Dinamo, Steaua şi Rapid au şanse mici să-şi dispute meciurile de campionat de pe teren propriu pe Naţional Arena, în condiţiile în care chiria se va ridica la aproximativ 75.000 de euro pe meci, adică mai mult decât plătesc toate, la un loc, pentru vechile stadioane.
"Nu am discutat încă detaliile de preţ, de închiriere pentru o partidă de fotbal, însă suma va fi în jur de 75.000 de euro pe meci, pentru că sunt cheltuieli mari. Timp de 90 de minute, Naţional Arena consumă cât tot Sectorul 3 din Bucureşti într-o noapte. Numai ca să aprinzi luminile pe stadion pentru 90 de minute şi să le stingi costă 60.000 de euro", a declarat Oprescu.
În aceste condiţii e greu de crezut că cele trei echipe bucureştene care şi-au anunţat disponibilitatea de a închiria noul stadion pentru meciurile din Liga 1 se vor mai muta de pe vechile arene. Steaua plătea pentru întreaga bază din Ghencea 21.600 de euro lunar, Dinamo dă 30.000 de euro lunar pentru Complexul Sportiv ”Dinamo”, iar Rapid are o chirie de 2.000 de euro pe meci în Giuleşti, dar, cel mai probabil, ea va fi mărită de cel puţin cinci ori.