Vara asta ploua cu SF-uri. Extraterestrii ne cad in cap sub diferite forme. In "Green Lantern" ei sunt buni si rai, verzi la stat sau galbeni in cerul gurii. In ciuda distributiei serioase, filmul realizat de Martin Campbell (care ar putea, cica, deschide o trilogie) e neangajat si inconsistent.
N-ati pierdut nimic daca nu cunoasteti seria de benzi desenate din care se inspira filmul. Nu e ca si cum ai vedea "Razboi si pace" cu romanul sub fund. Contrasa, intriga se refera la un om (si nu oricine, ci un pilot de incercare!) ales sa fie primul umanoid din Green Lantern Corps, politia intergalactica destinata sa mentina ordinea si disciplina in cele 3600 de sectoare ale universului.
De ce nu au ales extraterestrii un politist nu ni se spune. Cert e ca talentul principal de care ai nevoie nu e sa stii sa zbori, ci sa nu-ti fie teama in general de nimic. Se vede treaba ca inelul verde, mare cat inima lui Hal Jordan - pilotul interpretat de Ryan Reynolds -, nu isi alege posesorul in functie de datele prezentului, ci raportandu-se la viitor.
Hal e inca traumatizat de accidentul mortal suferit de tatal sau, pilot si el. La inceputul filmului, intr-o secventa de actiune, aproape ca isi pierde viata extragandu-se la limita nu doar din avion, dar si din rememorarea momentului cand, copil fiind, si-a privit tatal arzand pe pista.
Scenariul scris la opt maini scapa printre degete informatii care ar fi facut filmul cel putin logic. Printre altele o problema principala de dramaturgie. Care e punctul slab al lui Hal, care e teama pe care trebuie s-o surmonteze pana la sfarsitul filmului pentru a deveni o, pardon de expresie, "lanterna" de nadejde? Teama de moarte? Ar fi un argument cam subred pentru cineva care e super-pilotul de incercare.
Una e frica, si alta e doliul dupa cineva drag. Dar n-are niciun rost sa ne legam de psihol
