Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buletin informativ IPJ 28.07.2011

Publicat in Ziua Constanta, joi 28 iulie 2011 ·

La data de 28 iulie a.c., ora 09.30, lucrătorii Poliţiei comunale Valu lui Traian au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, de către un cetăţean din localitate cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 12 ani, se deplasa pe strada Ceairului, având un lanţ în jurul gleznei piciorului drept asigurat cu un lacăt.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că minora a fost încredinţată de către mama sa S. Atige, de 38 de ani, din localitatea Băneasa, judeţul Constanţa, unei familii din localitatea Valu lui Traian, din care face parte C. Rubie, de 27 de ani. Minora, nefiind de acord cu acest lucru, a fugit de la domiciliul familiei respective, motiv pentru care a fost imobilizată cu un lanţ de piciorul drept şi asigurat cu lacăt de piciorul patului aflat într-o cameră a imobilului.

În cauză au fost sesizaţi şi reprezentanţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

Pe parcursul cercetărilor minora a fost condusă la Serviciul de Medicină Legală Constanţa în vederea examinării.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi rele tratamente aplicate minorului, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs acest eveniment, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul să fie înaintat cu propuneri legale unităţii de parchet competente.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

La data de 28 iulie a.c., ora 09.30, lucrătorii Poliţiei comunale Valu lui Traian au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, de către un cetăţean din localitate cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 12 ani, se deplasa pe strada Ceairului, având un lanţ în jurul gleznei piciorului drept asigurat cu un lacăt.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că minora a fost încredinţată de către mama sa S. Ati

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 6 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 11 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 7 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 7 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 11 ore
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 5 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 196.000 de alegători au votat până la ora 20.40 în străinătate

Ziua Constanta acum 8 ore
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 20:40, 196.572 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Emmanuel Macron avertizează asupra ingerințelor care „ne subminează democrațiile” în Europa: „România trăiește asta chiar acum”

HotNews acum 10 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vineri „ingerințele” în alegerile care vor avea loc în Europa, în special în România, ingerințe care „ne subminează democrațiile”, relatează AFP, conform Agerpres. „Vedem în contextul alegerilor noastr

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/21°
lun.

12°/23°
mar.

8°/21°
Iasi
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/19°
lun.

8°/20°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

13°
sâm.

10°/16°
dum.

9°/19°
lun.

13°/21°
mar.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/13°
dum.

6°/16°
lun.

6°/14°
mar.

5°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
lun.

10°/16°
mar.

8°/19°