În timp ce bolnavii sunt revoltaţi că nu primesc apă caldă într-un spital de stat, managerul se miră de nemulţumirea suferinzilor.
Managerul Spitalului CFR din Craiova, unde sunt doar patru boilere pentru pacienţi, a spus că nu e nimic neobişnuit în situaţia relatată astăzi de Adevărul de Oltenia. "Dar ce, la boilere nu pot să se spele? Mai multe nu vorbesc", a declarat doctorul Bebe Martin, managerul instituţiei, după care a închis telefonul.
Majoritatea bolnavilor de la Spitalul CFR din Craiova se spală cu apă rece, din cauză că centrala termică s-a stricat în luna februarie. Reparaţia ar fi costat aproximativ 25.000 de lei, însă nu a fost făcută din lipsă de fonduri. În schimb, conducerea unităţii a amplasat câteva boilere în spital. Până astăzi, când situaţia a fost relatată în Adevărul de Oltenia, existau trei boilere pentru toţi pacienţii. În cursul acestei zile a mai fost amplasat un boiler la Secţia Chirurgie.
Află de AICI mai multe pe această temă:
Bolnavii operaţi la un spital din Craiova fac duş cu apă rece: "Omul nu se mai spală ca pe vremuri, pentru numele lui Dumnezeu!"
VIDEO EXCLUSIV: Vezi în ce condiţii groaznice fac duş bolnavii internaţi la un spital din Craiova
Câţiva bolnavi de la Spitalul CFR trec pe apă caldă, după ce au fost publicate imagini groaznice din duşurile unităţii