Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujul se poate lăuda cu un prim spital acreditat

Publicat in rfi, joi 28 iulie 2011 ·

Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) a acreditat primele patru spitale din România. Doar unul este din Bucureşi, Institutul "Matei Balş", celelalte sunt din Baia Mare, Moineşti şi Cluj-Napoca. Potrivit legii, spitalele care nu solicită demararea procedurii de acreditare nu vor mai primi bani de la buget.

Corespondentul RFI la Cluj-Napoca, Bianca Pădurean

Spitalul Militar de Urgenţă "Constantin Papilian" din Cluj-Napoca se află pe lista celor patru spitale din România care au primit până acum acreditarea de la CoNAS, după ce a fost chiar primul evaluat din ţară.

Pentru a intra în procesul de acreditare, Spitalul Militar din Cluj a trebuit să plătească o taxă în funcţie de numărul de paturi disponibile. Acreditarea se face pe o perioadă de cinci ani, iar preţul este de patru lei pe lună pentru fiecare din cele 275 de paturi disponibile.

Conducerea spitalului proaspăt acreditat spunea la finalul evaluării că atârnă greu în această competiţie şi investiţiile făcute în ultimii trei ani, care se ridică la 20 de milioane de lei. Este vorba despre construirea unei clădiri cu şase etaje, cumpărarea unei staţii centralizate de oxigen, una de fluide medicinale şi o centrală termică nouă, care să deservească întreaga infrastructură a spitalului.

Pentru evaluarea unităţilor medicale româneşti au fost stabilite peste 1.800 de criterii, iar spitalele trebuie să îndeplinească cel puţin 85% din regulile impuse, pentru a fi acreditate. Reprezentanţii CoNAS spun că prin aceste acreditări se urmăreşte creşterea calităţii serviciilor medicale acordate pacienţilor, dar şi reabilitarea încrederii lor în medicina românească. Cluj, Bianca Pădurean, despre acreditarea Spitalului Militar

Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) a acreditat primele patru spitale din România. Doar unul este din Bucureşi, Institutul "Matei Balş

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum o ora
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 7 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 56 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°