Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ford va investi un miliard de dolari pentru a construi a doua uzină din India

Publicat in Capital, joi 28 iulie 2011 ·

Constructorul auto american Ford Motor Co a anunţat joi că are intenţia de a investi un miliard de dolari pentru a construi o nouă uzină de asamblare în statul Gujarat din vestul Indiei, cea de a doua sa uzină din această ţară, pentru a profita de expansiunea rapidă a pieţei auto indiene, transmite Reuters.

Noua uzină ar urma să fie finalizată în 2014, va avea aproximativ 5.000 de angajaţi şi o producţie de 240.000 de vehicule, a anunţat preşedintele Ford India, Michael Boneham. 'Ne extindem agresiv pe pieţele din întreaga lume care au cel mai mare potenţial de creştere', a declarat Michael Boneham.

Ford are deja o uzină în India, amplasată în apropiere de oraşul Madras din statul Tamil Nadu, care produce până la 200.000 de autovehicule pe an, atât modelul Fiesta cât şi modelul SUV Endeavour.

Potrivit lui Michael Boneham, pe lângă uzinele din India, Ford construieşte în prezent patru alte uzine în China şi una în Thailanda. 'Aceste noi facilităţi de ultimă generaţie ne vor ajuta să ne atingem obiectivul de creştere a vânzărilor globale cu 50% până la mijlocul deceniului, la aproximativ opt milioane de vehicule pe an', a precizat directorul Ford India.

Cu o creştere economică de aproape nouă procente, India rămâne o piaţă atractivă pentru marii constructori auto care depind de creşterea înregistrată de China, India şi alte economii emergente pentru a contracara vânzările slabe de pe pieţele lor domestice. Mai mulţi jucători importanţi din industria auto globală, precum Toyota Motor Corp, Nissan Motor Co, Volkswagen şi General Motors, îşi sporesc investiţiile şi pregătesc să lanseze noi modele în India.

Miercuri, Ford Motor a publicat un profit de 2,4 miliarde de dolari pe trimestrul al doilea al acestui an, în scădere cu 8% faţă de câştigul de 2,6 miliarde de dolari înregistrat perioada similară din

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°