Criza aduce sărăcie. Sărăcia e teren fertil pentru populism. De la populism la extremism mai e doar un pas. Extremismul asigură anarhie, anxietate şi haos social, iar toate acestea alimentează ideologii care promovează violenţa şi duc în final la război.

E un scenariu apocaliptic, nu însă şi imposibil. Omenirea a mai trecut prin lecţia asta şi n-a învăţat nimic. Între timp, tehnologiile au avansat, dar oamenii au rămas la fel de vulnerabili în faţa propriilor halucinaţii. „Cuceririle ştiinţei" fac războaiele mai distrugătoare ca oricând. Oamenii, în schimb, sunt la fel de naivi, de iraţionali sau chiar iresponsabili în faţa pericolelor. În loc să le îndepărteze, le alimentează. În loc să întoarcă spatele demagogilor, îi votează. Iar asta nu se întâmplă doar în ţări asiatice, africane sau sud-americane cu vechi tradiţii dictatoriale, ci şi în Occidentul ultraliberal.

Câteva minute de demenţă ale lui Anders Behring Breivik au fost suficiente pentru ca norvegienii să se întoarcă, majoritar, împotriva imigranţilor. E de-a dreptul paradoxal: deşi dublul masacru din Oslo şi din insula Utoya nu a fost provocat de vreun străin, ci de un norvegian get-beget, cetăţenii acestei ţări prospere şi civilizate au identificat vinovatul în exterior. Mai exact, în politicile imigraţioniste tot mai permisive. Raţionamentul e simplist şi periculos: dacă nu apăreau străinii în Norvegia, nu ar fi existat nebuni precum acest Breivik, dispuşi să îmbrace cămaşa morţii în faţa „pericolelor externe"; drept urmare, nu ar fi murit aproape o sută de oameni.

Tragedia Europei este că o asemenea gândire câştigă teren în tot mai multe ţări. În Danemarca există un partid de extremă dreapta care a intrat în Parlament cu 13,8%. În Olanda - un partid similar, cu 15,5%, în Ungaria cu 16,7%, iar în Austria cu 17,4%. Finlanda e şi mai sus, cu 19,1%, iar Norvegia deţine recordul, cu 22,