Aproape 2.200 de case şi terenuri, dar şi spaţii comerciale sau fabrici se află în prezent la vânzare pe site-urile celor mai mari zece bănci locale, numărul anunţurilor publicate fiind mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când băncile aveau mai puţin de o mie de imobile executate silit.
Bancherii au ţinut până acum de preţ, dar încep să cedeze pe măsură ce stocul de imobile executate silit creşte şi cererea nu dă semne de revenire. Executorii bancari spun că un bun executat silit se vinde în medie după trei-cinci licitaţii şi după ce banca renunţă la preţul minim iniţial.
"Am observat o creştere a numărului de persoane interesate de bunuri executate silit, mai ales acolo unde anunţurile au început să fie publicate şi în publicaţii regionale", comentează un executor bancar.
Numărul bunurilor recuperate de la clienţii rău-platnici continuă să crească exponenţial deoarece odată cu anunţurile noi, sunt reluate şi multe din licitaţiile din lunile anterioare. O dovadă în acest sens este preţul redus cu 75% faţă de evaluarea iniţială pentru majoritatea imobilelor scoase la vânzare.
Aproape 2.200 de case şi terenuri, dar şi spaţii comerciale sau fabrici se află în prezent la vânzare pe site-urile celor mai mari zece bănci locale, numărul anunţurilor publicate fiind mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când băncile aveau mai puţin de o mie de imobile executate silit.
Bancherii au ţinut până acum de preţ, dar încep să cedeze pe măsură ce stocul de imobile executate silit creşte şi cererea nu dă semne de revenire. Executorii bancari spun că un bun executat silit se vinde în medie după trei-cinci licitaţii şi după ce banca renunţă la preţul minim iniţial.
"Am observat o creştere a numărului de persoane interesate de bunuri executate silit, mai ales acolo unde anunţu