Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al lui Dinamo, laudă iniţiativa FRF de a angaja Argentina pentru disputarea meciului amical cu ocazia inaugurării Naţional Arena, dar îşi vrea banii înapoi în cazul în care acesta va fi anulat. Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al lui Dinamo, laudă iniţiativa FRF de a angaja Argentina pentru disputarea meciului amical cu ocazia inaugurării Naţional Arena, dar îşi vrea banii înapoi în cazul în care acesta va fi anulat.
”Avem nevoie de asemenea mesaje mediatice, pentru a arăta că în România se întâmplă şi lucruri bune, nu numai evenimente cu conotaţii negative. Felicit FRF pentru instistenţa cu care a urmărit construcţia Naţional Arena, dar personal cred că meciul din septembrie cu Franţa va reprezenta momentul inaugurării noului stadion. Îmi pare rău că meciul cu Argentina nu se va mai juca, pentru că am plătit în contul FRF un număr important de bilete. Acum aştept banii înapoi, aşa cum e normal. Nu vreau să văd alt meci, cu altă echipă, la altă dată”, a declarat oficialul dinamovist.
”Vrem siguranţă pentru fani, nu amenzi!”
Badea vrea o schimbare a regulamentelor privitoare la siguranţa fanilor pe stadion. ”Eu cred că a fost o extravaganţă a suporterilor noştrii la meciul cu FCM Tg. Mureş, pentru că două torţe şi trei fumigene nu reprezintă un act agresiv, chiar dacă sunt interzise de lege şi pot fi periculoase. Vrem regulamente care să vorbească despre protecţia spectatorilor nu despre sancţionarea lor şi a cluburilor. Mircea Sandu e vehement la adresa suporterilor lui Dinamo, dar FRF nu a fost sancţionată pentru că a organizat defectuos finala Cupei României, în timp ce noi am plătit. Vrem ca FRF şi LPF să schimbe retorica şi regulamentele”, a explicat acesta.