Ernest Renan a definit naţiunea ca pe un „plebiscit de zi cu zi", precizând că aceasta, ca şi individul, e „rezultatul unui lung trecut de strădanii şi sacrificii". Simbolurile au avut un impact deosebit în stimularea unei emoţii patriotice, a unei solidarităţi profunde a poporului, a unei identităţi proprii epocii moderne. Întrebarea care persistă însă este: ce se întâmplă astăzi, într-o lume în care globalizarea devine omniprezentă, cu aceste simboluri?

Istoria omenirii a avut nevoie, încă din cele mai vechi timpuri, de simboluri, scrie Historia. Explicaţia este una simplă, întrucât omul este singura fiinţă creatoare de simboluri. Doar fiinţa umană poate să diferenţieze o materie eminamente comunicabilă, reprezentată de unelte, gesturi, sunete şi figuri, de o materie complet consumabilă care reprezintă nevoile primare ale piramidei lui Maslow, cum ar fi hrana, locuinţa, îmbrăcămintea.

Simbolul reprezintă, într-o interpretare simplistă, doar un semn, doar un obiect, dar care poate sugera mai mult decât propria sa substanţă fizică. Dacă naţiunea este „unul dintre marile mituri ale epocii moderne"[1], mai are acesta nevoie de simboluri în contextul în care globalizarea înseamnă uniformizare?

Citeşte articolul integral pe historia.ro

Citeşte şi:

Ordin al prefectului. Elevii să cânte dimineaţă Imnul, iar instituţiile să arboreze drapelul naţional