* ADEVARUL
* Cum a ajuns Petrom perla economiei ţării
Cu investiţii masive, Petrom a reuşit performanţa să ajungă de la pierderi de 974 de milioane de lei în 2004 la un profit-record de 2,1 miliarde de lei în 2010. Petrom a asigurat anul trecut 11% din veniturile bugetului de stat şi echivalentul a 24% din investiţiile publice ale României. La finele săptămânii trecute, mediul economic din România a avut o surpriză neplăcută: oferta prin care statul a vrut să vândă 9,84% din acţiunile sale la Petrom a fost un eşec, pentru că investitorii nu au subscris pentru minimum 80% din acţiuni. Lovitura pentru economia ţării este cu atât mai mare cu cât Petrom este cea mai valoroasă şi cea mai profitabilă companie românească. În prezent, pe bursă, compania valorează peste cinci miliarde de lei.
* Termenele FMI aruncă în criză de timp Transporturile
Câteva măsuri ar trebui să fie aplicate deja, până cel mai târziu la mijlocul lunii iulie, altele au ca termen data de 31 iulie: eliminarea arieratelor TAROM, disponibilizarea a peste 6.000 de angajaţi din companiile statului (Autostrăzi, CFR Marfă, CFR Călători şi CFR SA) şi demararea primului set de proceduri în vederea privatizării. În continuare, până la finele lunii august, şi Compania Naţională de Autostrăzi trebuie să-şi plătească datoriile către bugetul de stat şi furnizorii privaţi, adică să-şi elimine complet arieratele, estimate în prezent la 175,4 milioane de euro (737 de milioane de lei), CFR trebuie să închidă 1.000 de kilometri de cale feartă, iar alte companii mai mici din sistemul feroviar trebuie să-şi reducă drastic personalul. În fine, numărul regionalelor CFR trebuie redus de la 8 la 4.
* Reducerea CAS este încă incertă
Reducerea fiscalităţii pe forţa de muncă cu două-trei procente în a doua parte a acestui an a fost anunţată de Guvern încă din ianuarie, singura condiţie fiind