Fostul preşedinte american George W. Bush mărturiseşte că nu s-a bucurat la moartea lui Osama ben Laden, într-un interviu pentru National Geographic, într-o emisiune specială, care va începe în august, marcând zece ani de la atacurile de la 11 septembrie, relatează postul CBS, scrie Mediafax.
"Nu am resimţit nicio mare fericire. Sau jubilare", afirmă Bush, potrivit National Geographic, povestind, de asemenea, despre momente din viaţa personală şi sentimentele pe care le-a resimţit în timpul evenimentelor traumatice din jurul datei atacurilor de la 11 septembrie 2001.
"Am avut sentimentul că s-a terminat. Şi am resimţit un fel de recunoştintă", a răspuns fostul preşedinte, când a fost întrebat despre eliminarea liderului reţelei teroriste Al-Qaida, se arată într-un comunicat.
Interviul a fost programat, printr-o coincidenţă, la doar două zile după ce un comando al Navy Seals l-a eliminat pe Osama ben Laden, la 2 mai, în complexul său din Abbottabad, în Pakistan. Deşi declaraţiile oficiale ale lui Bush imediat după uciderea liderului al-Qaida conţineau expresii ca "victorie pentru America" şi "se va face dreptate", noile declaraţii oferă o perspectivă mai "proaspătă şi, hotărât, mai puţin complicată", comentează CBS.
"Luam masa la un restaurant împreună cu Laura şi doi prieteni", spunea Bush, pentru postul ABC News, în prima sa declaraţie despre uciderea lui ben Laden, referindu-se la momentul în care a primit un telefon de la preşedintele Barack Obama. "M-am scuzat şi am mers acasă pentru a vorbi la telefon", continua el. "Obama pur şi simplu a spus «Osama ben Laden este mort»".
"Tipul a murit. Asta este bine", a adăugat Bush. "Moartea lui Osama este o mare victorie în războiul împotriva terorismului. El era considerat un lider. Serviciile de informaţii merită multă încredere", mai sublinia fostul preşedinte.
Fostul preşedinte americ