Managerii societăţilor comerciale estimează o creştere moderată în industria prelucrătoare, construcţii, comerţul cu amănuntul şi în servicii, în intervalul iulie-septembrie, în raport cu cele trei luni anterioare, conform indicatorului sold conjunctural, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
INS precizează că soldul conjunctural indică percepţia repondenţilor asupra dinamicii unui fenomen, dar nu trebuie confundat cu intensitatea creşterii sau scăderii valorii unui indicator statistic.
Legenda de interpretare a rezultatelor INS asupra indicelui de sold conjunctural sunt: până la ± 5% - relativă stabilitate; de la ± 6% până la ±15% - creştere moderată, respectiv scădere moderată; de la ±16% până la ± 40% - creştere, respectiv scădere; peste ±40% - creştere accentuată, respectiv scădere accentuată.
În industria prelucrătoare se preconizează o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +6%), iar numărul de salariaţi va fi relativ stabil, soldul conjunctural fiind de +3% pe total industrie prelucrătoare și de +8% la întreprinderile foarte mari, cu peste 500 de salariați.
O creștere mult mai accentuată se va înregistra pentru fabricarea autovehiculelor de transport rutier (sold conjunctural +18%), fabricarea băuturilor (sold conjunctural +8%), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice şi fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (solduri conjuncturale +5%).
Pentru preţurile produselor industriale, se prognozează tot o creştere moderată în următoarele trei luni, cu un sold conjunctural de +11%.
Potrivit estimărilor din luna aceasta, în activitatea de construcţii se va înregistra în următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +12%) şi o relativă stabilitate a stocului de contracte