Reprezentantiva de tenis a României la categoria de vârstă sub 16 ani s-a calificat, joi, în finala turneul „European Summer Cup Girls", organizat în perioada 27-29 iulie la Curtea de Argeş, după ce a învins cu 2 -0 echipa Slovaciei. În primul meci, Ioana Loredana Roşca a câştigat în faţa Barborei Kotelesova, cu 6-2; 7-5. Românca Ilka Csoregi şi-a adjudecat la rândul ei victoria, trecând slovaca Natalia Vajdova cu 6-3; 6-1.
"Am fost foarte emoţionată. Era primul meci al Românei, acasă, toată lumea îşi dorea mult să câştige ţara noastră. E important că am ajuns în finală. Atuurile echipei noastre sunt concentrarea în jocul de simplu şi spiritual de echipă la jocul de dublu", a spus după meci Ioana Roşca, al cărui model în tenis este bielorusa Victoria Azarenka.
La turneul "European Summer Cup Girls 16" Curtea de Argeş s-au înscris echipe din 7 tari: Belarus, Germania, Grecia, România, Serbia, Republica Slovacă, Suedia. Reprezentantiva de tenis a României la categoria de vârstă sub 16 ani s-a calificat, joi, în finala turneul „European Summer Cup Girls", organizat în perioada 27-29 iulie la Curtea de Argeş, după ce a învins cu 2 -0 echipa Slovaciei. În primul meci, Ioana Loredana Roşca a câştigat în faţa Barborei Kotelesova, cu 6-2; 7-5. Românca Ilka Csoregi şi-a adjudecat la rândul ei victoria, trecând slovaca Natalia Vajdova cu 6-3; 6-1.
"Am fost foarte emoţionată. Era primul meci al Românei, acasă, toată lumea îşi dorea mult să câştige ţara noastră. E important că am ajuns în finală. Atuurile echipei noastre sunt concentrarea în jocul de simplu şi spiritual de echipă la jocul de dublu", a spus după meci Ioana Roşca, al cărui model în tenis este bielorusa Victoria Azarenka.
La turneul "European Summer Cup Girls 16" Curtea de Argeş s-au înscris echipe din 7 tari: Belarus, Germania, Grecia, România, Serbia, Republica Slov