Aflat într-o vizită la Madrid, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat joi, că s-a decis înfiinţarea unui grup de lucru care va urmări cum se aplică restricţiile de pe piaţa muncii din Spania, pentru a fi evitate abuzurile, în timp ce ministrul spaniol a dat asigurări că decizia luată va fi reevaluată anual, potrivit Mediafax.
Ministerul Muncii, Familie şi Protecţiei Sociale informează că ministrul spaniol al Muncii, Valeriano Gomez, a precizat că măsura de restricţionare a pieţei muncii nu îi afectează pe românii care lucrează acum în Spania şi nici pe cei care sunt în şomaj.
"Nu a fost luată decizia uşor, de vreme ce s-a trecut de la 200.000 la 860.000 de români, iar românii sunt primul grup extranaţional care cotizează la sistemul de asigurări sociale: 300.000 de oameni. Vom analiza la finalul fiecărui an această decizie şi sperăm să fie cât mai puţin în vigoare. Trebuie să aşteptăm să se refacă economia", a declarat ministrul Valeriano Gomez.
El a adăugat că nu împărtăşeşte criticile primite de la sindicatele spaniole, precizând că 30 la sută dintre românii din Spania sunt şomeri.
"Nu este o măsură discriminatorie, este o măsură tranzitorie dupa trei ani de criză", a mai spus demnitarul spaniol.
La finalul discuţiilor de la Madrid, ministrul român al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a recunoscut că, în România, decizia nu a produs bucurie dar că autorităţile de la Bucureşti înţeleg situaţia dificilă şi apreciază că au fost informate din primul moment.
Cu toate acestea, ministrul român a atras atenţia că românii sunt cetăţeni europeni.
"Trebuie să urmeze o decizie şi o analiză a Comisiei Europene şi aşteptăm această decizie. Am încercat să ne asigurăm că măsurile sunt foarte clare
atât pentru români, cât mai ales pentru funcţionarii care aplică această decizie. Am decis să înfiinţăm un grup de lucru care să urmareas