Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel putin 17 morti, intre care un corespondent BBC, intr-o serie de atacuri in sudul Afganistanului

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 28 iulie 2011 ·

Cel putin 17 persoane au fost ucise, intre care si un jurnalist afgan care lucra pentru BBC si pentru agentia afgana Pajhwok, iar alte 37 de persoane au fost ranite, intr-o serie de atacuri sinucigase, in provincia afgana Oruzgan (sud), potrivit unui oficial local, relateaza AFP. Khan Aga Mihail, directorul serviciilor de sanatate din provincie, nu a exclus o posibila crestere a bilantului, atacurile cotinuind, in capitala provinciei, Tirin Kot. Mai multi barbati inarmati, intre care cel putin trei kamikaze, au atacat joi birourile viceguvernatorului si liderului unei militii locale care colaboreaza cu NATO. Atacul a fost revendicat de insurgenti talibani, care sunt foarte bine instalati, in mod traditional, in aceasta provincie muntoasa si izolata. "Saptesprezece persoane au fost ucise, iar alte 37 sunt ranite, pana acum (...). Printre victime se numara si copii", dar si Ahmad Omid Khpalwak, un jurnalist afgan care lucra pentru BBC si pentru agentia de presa afgana Pajhwok, a declarat Khan Aga Mihail. "Fratele sau a confirmat ca este mort. Corpul sau se afla la Spitalul Central din Oruzgan", a declarat, pentru AFP, Javid Hamim Kakar, redactorul-sef al agentiei Pajhwok. Biroul BBC din Kabul a confirmat, de asemenea, decesul acestuia. Talibanii au afirmat ca nu ei l-au ucis pe jurnalist. "Moartea sa ne intristeaza. El a fost ucis de tirurile politiei", a declarat Qari Yousuf Ahmadi, un purtator de cuvant al rebelilor. NATO sustine puternic fortele de securitate afgane, "in special cu mijloace aeriene", a declarat, pentru AFP, capitanul Justin Brockhoff, un purtator de cuvant al Fortei NATO in Afganistan (ISAF), fara sa ofere alte detalii. Potrivit unui bilant anterior, trei persoane, un politist, un civil si cu copil, au fost ucise, iar alte 20 ranite, anunta un purtator de cuvant al Ministerului afgan al Sanatatii, Kargar Noorughli, adaugand ca bilantul putea creste,

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 3 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 3 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum o ora
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum o ora
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum 40 minute
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum o ora
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°