Diferenţele de calitate şi managementul defectuos al mărfurilor au făcut ca majoritatea produselor agricole să fie importate cu preţuri mai mari decât sunt exportate. Grâul, orezul, uleiul, zahărul sau lactatele sunt importate mai scump, dar la export se vând mai ieftin. Specialiştii spun că decalajul este dat de valoarea adăugată.
Deficitul comercial (diferenţa dintre valoarea importurilor şi cea a exporturilor) este în scădere, per ansamblu, dar la alimente şi la produse agricole se menţine la cote ridicate. La importurile şi exporturile de produse agricole, în 2010 am avut un deficit extern de peste 700 de milioane de euro. Una dintre explicaţii vine din diferenţele de preţuri la aceleaşi produse, care în statistici apar ca fiind mai ieftine la export decât la import. Altfel spus, din datele oficiale reiese că vindem ieftin şi cumpărăm scump.
„Explicaţia este simplă. Am exportat Tranbanturi şi am cumpărat Mercedesuri. Cu alte cuvinte, am vândut grâu furajer, de proastă calitate, şi am cumpărat de afară grâu de panificaţie, evident la un preţ mai mare. Conjunctura anului trecut a fost însă mană cerească. Am reuşit să vindem pe bani frumoşi grâu de cea mai slabă calitate, în contextul unei cereri mari de furaje pe pieţele internaţionale", a declarat pentru „Adevărul" Viorel Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit (ANAMOB).
O discrepanţă uriaşă între preţul de import şi cel de export se înregistrează în cazul fânului destinat alimentaţiei animalelor. Îl cumpărăm plătind un preţ mediu de 150 de euro pe tonă şi reuşim să-l vindem cu numai 21 de euro pe tonă. Explicaţia acestui fenomen nu mai este legată de calitatea diferită a produselor autohtone de a celor de peste graniţă. „Vindem vara, imediat după recoltă, atunci când aceste produse sunt ieftine şi din abundenţă şi le importăm iarna, când preţul lor creşte conside
