Flavia Coposu-Bălescu, sora liderului țărănist Corneliu Coposu, a publicat recent cartea Amintiri povestite. Amintiri trăite, apărută la Editura Dacia. Scrierea memorialistică este o incursiune prin lumea de poveste a unei perioade fericite a vieții satului românesc. Flavia Bălescu evocă, nu literaturizează, „scorbura în care s-a pitit“, lumea tihnită a Bobotei, comuna natală din Sălaj, acolo unde, în perioada interbelică, Tata-mare (străbunicul dinspre partea mamei) a fost preot. Familia acestuia l-a dat lumii politice pe Vaida-Voevod. Dar și o lecție de spiritualitate și demnitate prin Corneliu Coposu. În spațiul publicistic românesc, grație autoarei, s-a deschis calea unui nou stil. Acela confesiv-militant. Fiecare poveste din carte are o pildă. Cititorii căutători de susțineri morale vor avea exemple clare despre rolul educației și al credinței în devenirea umană. Într-o lume a batjocurii colective, rememorarea unei lumi apuse e un tonic-energizant. Cartea evocă anii copilăriei, „singura parte luminoasă a familiei“. În casa familiei Coposu singura înjurătură mai aspră era „Risipească-te Dumnezeu!“. Onoarea făcea parte dintr-un cod nescris. Cuvîntul dat era lege. Pentru că la vîrsta de patru ani i-a făgăduit tatei că nu va mai urca în turla bisericii, nici după decenii, cînd a revenit cu soțul ei, nu a îndrăznit să-și încalce jurămîntul. Așa era în familia unor oameni care au dăruit, fără să ceară nimic de la nimeni. Bobota nu este numai locul de naștere al lui Corneliu Coposu, ci și cel de veci al lui Gheorghe Șincai. O lume de oameni blînzi și de figuri luminoase compune un cadru de poveste. În cartea autoarei, care nu are de făcut nimănui nici un reproș, bunătatea este îmbrăcată într-un aspic literar. Cîtă moderație și înțelegere, cîtă stăpînire de sine, cîtă îndurare din partea unui om care a suferit nespus… Familiei ei i s-a luat totul. Dar nu a abdica