„Despre numitul Banias Mircea Marius am auzit de la o persoană, care mi-a cerut să ne întâlnim. Am fixat o zi în care urma să mă văd cu acesta, dar senatorul nu s-a prezentat. Ulterior, nu ne-am mai întâlnit, eu rămânând cu impresia că acesta este neserios", a precizat consilierul în declaraţia dată la DNA
Naş de cununie al preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, şi mai ales coleg de şcoală cu fostul director portuar Eugen Bogatu, constănţeanul Daniel Andrei Moldoveanu - ajuns consilier prezidenţial la Departamentul Securităţii Naţionale - a fost chemat să dea cu subsemnatul în mega-ancheta de corupţie „Portul", în care Bogatu a fost arestat în urmă cu mai bine de două luni.
Din câte se pare, numele său ar fi fost menţionat în mai multe discuţii purtate de fostul său coleg de şcoală, Bogatu, cu senatorul Mircea Banias, la rândul său cercetat în dosarul care vizează destructurarea sistemului paralegal de vămuire a mărfurilor în porturile constănţene. Surse bine informate spun că, la acest moment, consilierul prezidenţial Moldoveanu are doar calitatea de martor în dosar. Aceleaşi voci vorbesc despre faptul că naşul lui Blejnar a vorbit în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie atât despre relaţia sa cu Eugen Bogatu, cât şi despre senatorul Banias. Născut în Constanţa, Daniel Moldoveanu l-a cunoscut pe Bogatu în timpul şcolii, iar, de atunci, au rămas prieteni. În faţa procurorilor, Moldoveanu a declarat că nu l-a mai văzut pe fostul director portuar de circa şapte ani. În ceea ce-l priveşte pe senatorul Banias, însă Moldoveanu a declarat că politicianul i-a făcut impresia că este neserios. „Despre numitul Banias Mircea Marius, am auzit de la o persoană, care mi-a cerut să ne întâlnim. Am fixat o zi în care urma să mă văd cu acesta, dar senatorul nu s-a prezentat. Ulterior, nu ne-am mai întâlnit, eu rămânând cu impresia că acesta este neserios", a p