Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele atentatului din Oslo, comemorate la Codlea

Publicat in Adevarul, joi 28 iulie 2011 ·

Familia şi prietenii din România a lui Karin Elena Holst, tânăra dispărută în atentatul de la Oslo, au organizat în această seară, de la ora 19.00, în centrul oraşului Codlea, un eveniment de comemorare a victimelor şi de susţinere a familiilor celor afectaţi în urma atentatului din Oslo.

EXCLUSIV Una dintre persoanele dispărute în masacrul din Norvegia este o tânără din Codlea

Zeci de codleni s-au adus adunat pe promenada din oraş şi au aprins lumânări lângă două placarde, pe care familia lui Karina a scris un mesaj prin care a vrut să transmită că este alături de familiile celor afectaţi de atentat.

Rudele lui Karin, prezente la comemorare, nu şi-au pierdut speranţa că fata încă mai este în viaţă. „Karin este un copil minunat, Singurele mele cuvinte sunt legate de speranţă, în rest nimic. Am venit să aprindem o lumânare şi până nu suntem siguri de un răspuns încă sperăm", a spus unchiul lui Karin, Răzvan Niculescu.

Click pe imaginile de mai sus pentru a vedea fotogaleria de la comemorare.

Deocamdată, Karin nu figurează pe lista persoanelor decedate. „În fiecare zi la ora 18.00, ora Norvegiei, şi 19.00, ora României, Poliţia din Norvegia anunţă pe site-ul oficial numele persoanelor identificate în urma analizelor ethnic-ştiinţifice. Până în acest moment, Karin Elena Holst nu a fost ientificată printre victime. Mama ei a transmis că speranţele sunt deşarte, iar familia şi prietenii au cerut discreţie şi să le fie respectată intimitatea în aceste moment grele", a spus organizatorul evenimentului, Erwin Albu.

Codlenii care s-au adunat pe promenade din Codlea au venit să-şi exprime solidaritatea faţă de suferinţa familiilor celor afectaţi în urma atentatului.

„Am venit să comemorăm morţii şi pentru părinţi ei, care o aşteaptă. O cunoşteam. Era o fată foarte frumoasă la suflet", a spus Genoveva Neculai.

„Am venit pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 57 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 22 minute
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 47 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 55 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 43 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum o ora
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Recomandările Bisericii Ortodoxe Române privind alegerile parlamentare şi prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) are un set de reguli pentru preoţi şi personalul monahal în perspectiva alegerilor din 2024. Sfântul Sinod interzice categoric clerului să se implice în politică şi ameninţă cu sancţiuni pe cei care nu respectă aceste

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°