Nepoata premierului Emil Boc a ajuns de la funcţia de secretară la cea de şefă pe comunicare la Drumuri şi Poduri.
Dorina Perşa Boc şi soţul ei, Dan Perşa Boc, au fost introduşi în instituţie chiar de către şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, scrie DC News.
Nepoata premierului Emil Boc, Dorina Perşa Boc, este şeful compartimentului de relaţii publice şi câştigă peste 4.000 de lei, susţine liderul PSD CLuj, Mircea Jorj. Soţul acestiea, Dan Perşa Boc, este şeful unui serviciu din cadrul DRDP, "cu salariu de peste 5.000 de lei", după cum mai arată preşedintele PSD Cluj-Napoca. Jorj mai subliniază că cei doi soţi au fost introduşi în instituţie chiar de către şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, când acesta a fost numit în funcţie.
Conform declaraţiei de avere a Dorinei Perşa Boc, salariul anual al fiecăruia dintre cei doi soţi ajunge la aproape 28.000 de lei fiecare.
Dan Perşa Boc are 37 de ani şi este şef de serviciu trafic la DRDP încă din iulie 2009. El a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii "Babeş-Bolyai", în 2006, şi horticultura, la USAMV, în 1998. "A fost un concurs la care m-am înscris. E greşit să fii angajat la DRDP?", a răspuns Dorina Perşa Boc la întrebarea cum a ajuns să ocupe postul de la DRDP Cluj.
Înainte de a fi şef al departamentului de comunicare al DRDP, Perşa-Boc a fost angajată a punctului de lucru al Primacons Group din Cluj, pe postul de secretară, iar înainte de această funcţie a administrat pensiunea părinţilor ei, Pensiunea Maria, din satul natal Răchiţele, potrivit Realitatea.net.