Vasile Dan,
întâmplări crepusculare şi alte poeme,
Colecţia Opera Omnia – poezie contemporană,
Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, 189 p.
Poetul Vasile Dan este un delicat; la el, sugestia şi aluzia sunt mijloacele de expresie predilecte, prin care reuşeşte să transmită senzaţii interioare şi abia prin acestea, să construiască situaţii poetice. Iată cum începe poemul Vizită: acasă: „Îndepărtezi cu un gest mirosul acela dulceag/ de lucruri gracile, uitate în odaia părăsită de cine ştie când,/ printr-o deschidere nervoasă a ferestrei înguste/ pe care atârnă în uşoare volute pânza/ fină, umedă, lipicioasă ţesută în voie anume acolo/ care-ţi rămân pe mâini când o atingi strălucind/ în irizarea voioasă a luminii ce pătrunde înăuntru/ nesăţioasă/ după ce, fără speranţă, zi de zi, a încercat zadarnic/ să învingă clarobscuritatea aceea interioară/ ce părea pe veci ocrotită de geamlîcurile mate de umezeală”.
În altă parte, iubirea dintre un bărbat şi o femeie (dar aceasta nu este decât o posibilă lectură) este sugerată astfel: „Încă o dată: nu se făcuse chiar ziuă. Interogaţia, atât de devreme/ exact de la punctul în care, în noapte, târziu, ai adormit./ Se vede: în tot acest timp, ea, insinuoasă, maternă te-a învelit/ bine în scutec ca pe-un fiu. (...) // Cuvintele într-o sintaxă eliptică./ Respiraţia, precipitată la început, se îmblânzeşte,/ devine rară, ca după îndelungi scufundări./ În sfârşit, cu un ultim efort, şi răspunsul.”
Volumul întâmplări crepusculare şi alte poeme este o selecţie din volumele anterioare ale lui Vasile Dan, începând cu acela care dă titlul antologiei (publicat iniţial în 1984) şi până la Carte vie (din 2003). Oricâte schimbări s-ar fi produs în expresia poetică a autorului de-a lungul celor două decenii pe care le acoperă volumul, o constantă a rămas tocmai forţa sugestiei despre care aminteam ma
