La Cercul Militar din Piteşti a fost organizat, astăzi, un ceremonial militar şi religios cu ocazia Zilei Imnului Naţional.
Ceremonia militară şi religioasă consacrată sărbătoririi Zilei Imnului Naţional a reunit, la Cercul Militar din Piteşti, cadre ale Armatei, Jandarmeriei, Poliţiei şi Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgeţă Argeş dar şi reprezentanţi ai Primăriei, Consiliului Judeţean şi Prefecturii. Cu toţii au intonat, alături de Corul Veteranilor Mihai Viteazul al Cercului Militar şi de Grupul Vocal Armonia al Centrului Cultural Piteşti, “Deşteaptă-te, române!”.
Deşteaptă-te, romane!”, simbol al unităţii Revoluţiei de la 1848
După ce a fost interzis aproape o jumatate de secol, “Deşteaptă-te, romane!” a fost ales, imediat după Decembrie 1989, imnul naţional al Romaniei, fiind consacrat prin Constitutia din 1991. Din 1998, data de 29 iulie a fost desemnată Ziua Imnului Naţional al Romaniei.
Imnul naţional actual al României a fost scris de Andrei Mureşanu (1816-1863), poet romantic, jurnalist, traducător, un adevarat tribun al Revoluţiei de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), cunoscut poet şi culegător de folclor.