...nu sunt numeroase, nu sunt puţine. Sunt semnificative. Multe dintre acestea. Se fac eforturi greu de imaginat pentru ca să ajungă la cititor. Dar asta e o altă discuţie. Unele răspund unei cereri de moment. Altele restituie o experienţă de-o viaţă. Petrecută împreună cu muzica.

O experienţă de-o viaţă - în relaţie cu muzica, încercând a desluşi sensul actului muzical, o experienţă trăită şi gândită în proximitatea artei sunetelor, ne este revelată pe parcursul celor două volume ce cuprind mare parte dintre scrierile regretatei noastre colege Ada Brumaru. Însemnări răzleţe, apărute la Editura Muzicală, cuprind materiale, articole, cronici, conferinţe, preluate din periodice. Periodice de tot felul. Dinainte şi de după 1989. Unele de largă adresare. Altele vizând comunităţ i restrânse socioprofesionale.

Constantă a rămas ţinuta intelectuală a adresării, pertinenţa observaţiilor, a concluziilor, cordialitatea deseori colocvială a comunicării. Scrierile Adei Brumaru devin exemplare astăzi, în epoca specializărilor devenite specioase, în epoca confuziei valorilor. Dispunea de o vastă cultură profesională, de un gust artistic a cărui intuiţie nu dădea greş; iar aceasta observând atât în plan componistic cât şi pe cel al performanţei muzicale scenice, a expresiei vocale, a celei instrumentale, orchestrale, camerale, chiar coregrafice. Ada Brumaru ştia să asculte, să înţeleagă, să conceptualizeze, să aştearnă pe hârtie. Nu scria mult. Aş spune că scria greu, că elabora stăpânită de „durerile facerii”; mai ales în anii din urmă. În mod cert era stăpânită de responsabilitatea cuvântului scris. Avea atât respectul adresării particulare, cât şi pe-al celei publice. Iar aceasta în epoci dintre cele mai dificile ale istoriei noastre relativ recente. A fost un maestru al nuanţelor pe care erai chemat a le desluşi; parcurgându-i textele erai pus în stare de alert