Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uitarea României: Ziua Imnului Naţional, tratată cu sictir în ţară

Publicat in Adevarul, vineri 29 iulie 2011 ·

Târgoviştenii au trecut vineri, nepăsători pe lângă militarii care defilau pe Platoul Prefecturii de Ziua Imnului Naţional şi nu s-au oprit nici când a fost intonat imnul de stat.

VIDEO Imnul Naţional al României, cântat pentru prima oară în anul 1848

La 29 iulie 1848, "Deşteaptă-te, române!" a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, "Deşteaptă-te, române!" a fost ales, imediat dupa Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

"Istoria acestui imn este tulburătoare şi fascinantă în acelaşi timp. Acest cântec a insuflat curaj ostaşilor Armatei române în timpul Războiului de Independenţă sau în aprigile încleştări ale celor două războaie mondiale. Cu toţii ne amintim emoţia trăită în zilele Revoluţiei din 1989, când acordurile tulburătoare ale acestui cântec patriotic s-au înălţat din zeci de mii de piepturi, insuflând curaj manifestanţilor care mărturiseau pe versurile interzise atâţia ani, dar niciodată uitate, că aspiraţia către libertate şi demnitate nu poate fi ştearsă din conştiinţa poporului român. Nu este de mirare faptul că «Deşteaptă-te române» a fost unul dintre primele cântece patriotice interzise de puterea comunistă instalată imediat după abdicarea Regelui Mihai, în 1947", a declarat vineri, la festivităţile din Capitală, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea.

Iată cum a fost de Ziua Imnului prin ţară:

Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită fără fast la Alexandria.Citeşte aici mai multe

Ordin al prefectului de Botoşani: elevii să cânte dimineaţă Imnul. Citeşte aici mai multe.

Ziua imnului naţional, sărbătorită la Braşov. Citeşte aici mai multe

În Bucureşti, Ziua Imnului Naţional este sărbătorită de oficialităţi cu steguleţe, ceremonii şi muzică

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

F1: Lando Norris a stabilit un record şi va pleca din pole-position la Marele Premiu de la Monaco

News.ro acum 9 minute
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a bătut sâmbătă recordul de viteză pe un tur la Monaco şi va pleca din pole position în cursa de duminică, la Marele Premiu al statului Monaco. Lando Norris a reuşit să întreacă recordul stabilit de compatriot

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum o ora
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Record de temperatură pentru luna mai, înregistrat în Emiratele Arabe Unite: 51,6 grade Celsius

News.ro acum 30 minute
Emiratele Arabe Unite au înregistrat vineri cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna mai, de la începutul evidenţelor în 2003 - 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Naţional (NCM), relatează AFP. Ţara deşertică s-a c

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum 23 minute
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum o ora
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Armata israeliană, acuzată că a folosit sistematic palestinieni ca scuturi umane. În ce constă „protocolul țânțarilor”

HotNews acum 39 minute
Mai mulți civili din Gaza susțin că au fost folosiți de militari israelieni ca scuturi umane, fiind trimiși în case sau tuneluri să se asigure că nu sunt ocupate de militanți Hamas. Informațiile sunt confirmate inclusiv de către militari israelieni,

Mihai Fifor (PSD): Reveniţi-vă, zmeilor de la USR. Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, înseamnă soluţia de moment. Hai la negocieri, poate ne convingeţi că meritaţi efortul

HotNews acum 2 ore
Deputatul PSD Mihai Fifor îi critică sâmbătă pe cei de la USR, cărora le cere „să îşi revină şi să accepte realitatea”, şi anume că Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, ci înseamnă soluţia de moment la spaima uriaşă a românilor faţă de tot ce pute

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 11 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

17°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

20°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°