Mesajul a fost trimis. Multumesc!

eTwinning,comunitatea şcolilor din Europa

Publicat in Adevarul, vineri 29 iulie 2011 ·

În epoca socializării, şcolile din Europa se conectează şi colaborează în prima comunitate online menită să sprijine parteneriatele între profesori şi elevi de pe întregul continent.

Cu peste 130.000 de membri dintre care peste 7.900 din România, peste 5.000 de iniţiative active şi o platformă dedicată de comunicare, colaborare şi realizare de proiecte comune, eTwinning este cel mai motivant şi creativ spaţiu de dezvoltare profesională şi interculturală consacrat cadrelor didactice şi elevilor din învăţământul preuniversitar din Europa.

eTwinning înseamnă, simplu, colaborare. Este un univers de experienţe care unesc elevi şi cadre didactice din întreaga Europă, depăşind zidurile claselor şi anulând distanţele, graţie posibilităţilor pe care le oferă tehnologia informaţiei.

Parte componentă a „Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii“ – „Componenta Comenius“, această comunitate online a şcolilor din Europa aduce împreună elevi şi cadre didactice şi le oferă un spaţiu simplu de folosit, sigur şi flexibil pentru ca ei să poată colabora, să se cunoască, să înveţe unii despre ceilalţi si să crească cetăţeni ai Europei.

Cine face parte din eTwinning

Pentru cadrele didactice înscrise în comunitate, eTwinning înseamnă oportunitate şi deschidere, în toate sensurile: perfecţionare profesională, contactul permanent cu alte culturi şi, de-aici, beneficii legate de exersarea limbilor străine în contexte reale, de schimbul de experienţă, valori şi strategii didactice cu colegi profesori din Europa, lărgirea ariei de expertiză prin diversitatea domeniilor în care se derulează proiectele pe care le coordonează. În plus, înseamnă recunoaştere adusă eforturilor depuse şi rezultatelor obţinute, sesiuni de training şi comunicare constantă cu alte cadre didactice cu interese şi preocupări similare. Dar, mai ales, eTwinning ne arată noi moduri de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile pentru camera superioară din Japonia pe fondul creșterii prețurilor și temerilor privind imigrația / Test-cheie pentru prim-ministrul Ishiba

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Alegătorii japonezi care merg la urne, duminică, ar putea declanşa un haos politic, ei fiind aşteptaţi să voteze la alegerile contestate pentru camera superioară, în contextul creşterii preţurilor şi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 29 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°