Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maia Morgenstern a tras din greu să ajungă actriţă! "Cariera mea actoricească a debutat cu un eşec! Am picat examenul de admitere la teatru!"

Publicat in Cancan, vineri 29 iulie 2011 ·

Deşi în copilărie şi-a dorit foarte mult să devină balenrină, Maia a ajuns să încânte publicul prin prestaţiile ei actoriceşti. Drumul până la marile scene ale teatrului nu a fost unul uşor, actriţa trecând prin momente grele până a ajuns să cunoască gloria.

"Am renunţat la visul meu de a deveni balerină pentru că nu aveam condiţie fizică. Ai mei s-au îngrijit de educaţia mea actoricească. Ascultam teatru radiofonic şi mergeam la piese pentru copii. Dacă nu aş fi făcut actriţă, cu siguranţă eram pricepută ca medic pediatru. Mă înţeleg excelent cu cei mici. Tata m-a întrebat la 18 ani dacă vreau să mă fac actriţă. Eram preocupată de acest lucru. Am picat examenul de admitere la Facultate, la IATC în primul an. Al doilea an am reuşit, dar m-au scos cu salvarea de la examen. Aveam temperatură 40 de grade. Totul din cauza amigdalelor care mi-au bântuit copilăria", a spus Maia pentru Adevărul.

Maia Morgestern a debutat prima dată pe scena Teatrului Evreiesc în 1980 fiind angajată ca "figurant corp ansamblu". A jucat apoi în peste 100 de piese de teatru pe scenele naţionale şi internaţionale.

Deşi în copilărie şi-a dorit foarte mult să devină balenrină, Maia a ajuns să încânte publicul prin prestaţiile ei actoriceşti. Drumul până la marile scene ale teatrului nu a fost unul uşor, actriţa trecând prin momente grele până a ajuns să cunoască gloria.

"Am renunţat la visul meu de a deveni balerină pentru că nu aveam condiţie fizică. Ai mei s-au îngrijit de educaţia mea actoricească. Ascultam teatru radiofonic şi mergeam la piese pentru copii. Dacă nu aş fi făcut actriţă, cu siguranţă eram pricepută ca medic pediatru. Mă înţeleg excelent cu cei mici. Tata m-a întrebat la 18 ani dacă vreau să mă fac actriţă. Eram preocupată de acest lucru. Am picat examenul de admitere la Facultate, la IATC în primul an. Al doilea an am reuşit, dar m-au scos cu salvarea

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 23 minute
„Marius Tucă Show” începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 56 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 42 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, spune Ilie Bolojan

Mediafax acum o ora
Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vorn plăti CASS ca și pensionarii, explică, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan. Întreb

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum 2 ore
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°