Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, în presa italiană: Bătrân burghez comunist, fascist cu discurs ultranaţionalist

Publicat in Adevarul, vineri 29 iulie 2011 · ·

O publicaţie online din Italia îl acuză pe Băsescu că este vinovat de închiderea unor spitale şi şcoli în timp ce îi acuză pe profesori şi pe medicii de falimentarea sistemului pe care chiar el îl conduce de ani buni.

Publicaţia online din Italia îl critică pe Băsescu că a sacrificat oamenii săraci, pentru a putea gestiona criza economică: "Traian Băsescu a gestionat criza economică transferând toate sacrificiile pe spatele claselor sociale cele mai sărace. Este un susţinător al unui capitalism agresiv, adorând să îşi biciuiască poporul pe care îl acuză că e leneş.(...) Băsescu a devenit unul din cele mai nepopulare personaje din România".

De asemenea, jurnalistul italian, care a scris articolul critică şi declaraţiile făcute de preşedintele României legate de Ion Antonescu şi cele referitoare la Rusia: "A negat că Ion Antonescu (mareşal naţionalist, aliatul lui Hitler în al Doilea Război Mondial) ar fi fost vinovat pentru Holocaustul evreilor din România, apoi s-a declarat naţionalist şi a făcut declaraţii împotriva Rusiei, încercând astfel să speculeze mai vechile frustrări ale românilor împotriva vecinilor de la Est".

Giornaleitaliano.info îl descrie pe Traian Băsescu ca fiind un bătrân burghez comunist, fascist cu discurs ultranaţionalist. „Este un bătrân comunist burghez care a devenit un capitalist prosper după 1990, atunci când şi-a schimbat dezinvolt orientarea politică (înainte de 1989, averea familiei Băsescu a depăşit 2.4 milioane lei). A fost ministru al Transporturilor în 1990, când România a fost la un pas de un război civil şi de mii de mineri (escortaţi de către Serviciul Român de Informaţii), veneau cu trenul la Bucureşti pentru a sprijini guvernul la putere.

Giornale Italiano, o publicaţie a tinerilor universitari italieni avertizează că, Traian Băsescu a început să îşi schimbe tactica, pentru a recâştiga popularitatea pierdută î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 18 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din calitatea de membru al academiei ştiinţifice / Este acuzat că a încălcat conduita instituției

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării, relatează

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°