Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este oficial. Amicalul România - Argentina a fost anulat

Publicat in Adevarul, vineri 29 iulie 2011 ·

Sud-americanii au confirmat faptul că nu vor veni la Bucureşti.

Argentina a răspuns scrisorii lui Mircea Sandu şi a anunţat că nu mai vine la Bucureşti pentru amicalul din 10 august.

Mai jos găsiţi comunicatul postat pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal:

După mai multe zile marcate de incertitudine și negocieri, Federația de Fotbal a Argentinei (AFA) a decis să nu onoreze contractul încheiat cu Federația Română de Fotbal în luna octombrie 2010. În cursul serii zilei de azi, 29 iulie a.c., AFA ne-a trimis o scrisoare oficială, prin care, invocând ședința Comitetului său Executiv din data de 25 iulie a.c., în cadrul căreia a fost înlocuit staff-ul tehnic al echipei naționale A, procedându-se și la reformarea colectivelor tehnice ale celorlalte echipe reprezentative ale țării respective, anunță că echipa națională A a Argentinei nu se va prezenta la București, în vederea meciului amical cu reprezentativa similară a României, joc programat la data de 10 august a.c. FRF respinge propunerea inserată în scrisoare, aceea de a disputa un alt joc amical contra Argentinei, la o dată FIFA care ar urma să fie stabilită de comun acord.

Federaţia Română de Fotbal îşi manifestă indignarea faţă de această hotărâre unilaterală şi abuzivă, care reprezintă, pe lângă lipsă de respect faţă de suporterii români şi faţă de FRF, o încălcare flagrantă a contractului.Astfel, din păcate, nemaiavând adversar, anunţăm anularea acestui meci de gală...

Oamenii care au cumpărat biletele menţionate vor avea două opţiuni: fie le vor păstra pentru jocul România - Franţa, din cadrul preliminariilor EURO 2012 (6 septembrie a.c., de la ora 21.30), fie le vor returna şi vor primi în întregime banii cheltuiţi pentru achiziţionarea lor, incluse fiind şi taxele. FRF îşi asumă responsabilitatea rezolvării chestiunii, astfel încât cumpărătorii de bilete să nu fie păgubiţi financia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 30 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum o ora
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 25 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Noul președinte al PNL, Ilie Bolojan: „Eșecul PNL în aceste alegeri are o legătură cu percepția despre mandatul lui Iohannis”

HotNews acum o ora
Aflat miercuri în studioul HotNews, liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan a spus că eșecul partidului de la alegerile prezidențiale are o legătură cu modul în care au fost percepute mandatele lui Klaus Iohannis la Cotroceni. „PNL a fost asociat cu

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 28 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 16 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum 37 minute
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°