Amy Winehouse s-a întâlnit cu jurnalistul care a asistat la momentul în care ea şi Tony Bennett au înregistrat o melodie împreună. Cântăreaţa era foarte emoţionată pentru că se afla în faţa legendarului artist. "Este extraordinar de bine să fiu în studio cu Tony. Este singurul motiv pentru care mă aflu aici. Am crescut cu înregistrările tale. Tu m-ai învăţat să cânt", i-a spus Amy lui Tony, iar când acesta a luat-o de mâini, bruneta de-abia s-a abţinut să plângă.
După ce a înregistrat melodia alături de Bennett, Amy i-a acordat un scurt interviu jurnalistului Neil Mc Cormick, căruia i-a vorbit despre emoţiile pe care le are înainte de a urca pe scenă. "M-am născut cântăreaţă, dar eu sunt destul de timidă. Nu vreau să fiu sentimentală, dar e ca atunci când eşti îndrăgostit şi nu poţi mânca, nu poţi dormi. Numai că în minutul în care urc pe scenă şi încep să cânt, totul e OK", a spus cântăreaţa.