În luna iulie Casa Judeţeană de Pensii Braşov a rămas cu multe bilete neridicate şi nevândute
Dacă anul trecut, pe perioada de vară Casa Judeţeană de Pensii (CJP) n-a primit bilete, anul acesta, pentru luna august, instituţia va avea la dispoziţie aproape 800 de bilete de tratament, în toate staţiunile, în două serii. Prima serie este cu plecare din 13 august şi cuprinde 380 de bilete de tratament, dintre care 42 sunt bilete gratuite pentru beneficiarii legilor speciale. Cei cărora le-au fost repartizate bilete în această serie şi le pot ridica de la CJP până în 9 august. Biletele neridicate se scot apoi la vânzare, „la liber”, începând din 10 august.
Pentru a doua serie, cu plecare din 31 august, CJP are 410 bilete de tratament, dintre care 41 sunt gratuite.
„Îi rugăm pe cei cărora le-au fost repartizaţi biletele să vină să le ridice, altfel, acestea vor fi scoase la vânzare. În luna iulie am rămas cu multe bilete neridicate şi nevândute”, a spus Camelia Bugnar, directorul CJP Braşov, ieri, în şedinţa de comitet consultativ pe problemele persoanelor vârstnice.
Bugnar a făcut, ieri, precizarea ca vârstnicii să ţină cont de recomandarea medicilor privind staţiunea şi să nu ceară să meargă în staţiuni de care nu au nevoie. „Am avut probleme în staţiuni, au fost persoane cu afecţiuni grave care au plecat în staţiuni şi am avut surpriza că au decedat. De aceea, le atrag atenţia să meargă exact în staţiunea indicată de medic”, a subliniat Camelia Bugnar.
Criteriile de acordare a biletelor ar trebui să fie medicale
Vârstnicii au ţinut, ieri, să-şi exprime nemulţumirea faţă de criteriile pe baza cărora sunt acordate biletele de tratament. Mai exact, Vasile Zaharescu, preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor, a subliniat că vârstnicii ar trebui să primească aceste bilete „pe criterii medicale” şi nu pe baza unui punc