Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O reţea de trafic de organe a fost dezmembrată în Turcia, 20 de persoane au fost arestate

Publicat in Cancan, vineri 29 iulie 2011 ·

Turcia şi-a întărit legislaţia privind lupta cu traficul de organe umane, iar autorii condamnaţi penstru asemenea fapte riscă, potrivit unei modificări din Codul Penal, făcută în 2005, o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare şi amenzi foarte mari. Despre un chirurg turc s-a auzit de mai multe ori în Turcia şi în străinătate că ar fi fost implicat în trafic de organe în Kosovo.

Medicul Yusuf Erçin Sönmez, supranumit "Dr Frankenstein", a fost de mai multe ori arestat în Turcia şi trimis de două ori la închisoare. Misiunea europeană în Kosovo (Eulex) l-a acuzat în luna iunie împreună cu un israelian. Cei doi bărbaţi sunt suspectaţi de legături cu un trafic de organe umane în Kosovo şi sunt căutaţi prin Interpol. Sönmez este acuzat de trafic, de crimă organizată şi de exercitarea ilegală a meseriei de medic. Yusuf Sönmez a fost arestat şi apoi eliberat în Turcia la mijlocul lunii ianuarie după ce a fost interogat la Istanbul.

Turcia şi-a întărit legislaţia privind lupta cu traficul de organe umane, iar autorii condamnaţi penstru asemenea fapte riscă, potrivit unei modificări din Codul Penal, făcută în 2005, o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare şi amenzi foarte mari. Despre un chirurg turc s-a auzit de mai multe ori în Turcia şi în străinătate că ar fi fost implicat în trafic de organe în Kosovo.

Medicul Yusuf Erçin Sönmez, supranumit "Dr Frankenstein", a fost de mai multe ori arestat în Turcia şi trimis de două ori la închisoare. Misiunea europeană în Kosovo (Eulex) l-a acuzat în luna iunie împreună cu un israelian. Cei doi bărbaţi sunt suspectaţi de legături cu un trafic de organe umane în Kosovo şi sunt căutaţi prin Interpol. Sönmez este acuzat de trafic, de crimă organizată şi de exercitarea ilegală a meseriei de medic. Yusuf Sönmez a fost arestat şi apoi eliberat în Turcia la mijlocul lunii ianuarie după ce a fost interogat la Istanbul.

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°