Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În primul semestru, veniturile Trenkwalder au crescut cu 30%

Publicat in Curierul, vineri 29 iulie 2011 ·

Veniturile companiei Trenkwalder au crescut cu 30,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 10,98 milioane de euro, activităţile de recrutare, consultanţă HR şi trainingul reprezentând principalii vectori de creştere, a anunţat ieri compania. "Odată cu ieşirea din recesiune şi cu relansarea multor afaceri, companiile, în special cele mari, au reînceput să investească în creştere şi în oameni. Bătălia se va da în continuare pe oameni mai bine pregătiţi, care sunt mai eficienţi şi pot genera o profitabilitate mai mare companiilor angajatoare", a declarat, într-un comunicat, remis ieri redacţiei, Bogdan Florea, directorul general al Trenkwalder, una dintre principalele companii de HR şi recrutare din România.

Astfel cele mai mari creşteri ale veniturilor au fost înregistrate pe segmentul de business de recrutare - 131,5%, respectiv pe cel de training şi consultanţă HR - 121,4%. "Business-ul pe segmentul angajărilor temporare îşi păstrează un trend ascendent, chiar dacă mai temperat, cu o rată de creştere a veniturilor noastre de 27% comparativ cu primul semestru din 2010. Piaţa va continua să evolueze în sens pozitiv şi ne aşteptăm ca pe segmentul de angajări temporare, creşterea globală să fie de 20% în 2011, comparativ cu anul anterior", a precizat Bogdan Florea.

Compania cu sediul central în Sibiu mizează în continuare pe revenirea economică ale cărei efecte concrete sunt creşterea volumului de recrutări şi traininguri, respectiv menţinerea trendului pe angajările temporare, tot mai în vogă în rândul companiilor din sectorul industrial-manufacturier.

Trenkwalder este prezentă în România din 2006 prin achiziţia companiei locale Sobis Consult. Compania este condusă de Bogdan Florea, care deţine 15% din acţiuni, acţionarul majoritar fiind Trenkwalder Austria.

Veniturile companiei Trenkwalder au crescut cu 30,7% faţă de aceeaşi perioadă a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de averse, vijelii și grindină în 5 județe din țară. Care sunt regiunile vizate

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, marţi, 11 iunie, o serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi vijelii, ce vizează mai multe zone din Moldova, Maramureş şi Banat, până la 15.30. Potrivit meteorologilor, în judeţele: Maramureş (în: Baia Mare, Baia Sprie,

Rezultate alegeri locale 2024. Primarul USR Radu Mihaiu depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2: „Peste 500 de voturi nu se regăsesc nicăieri”

HotNews acum 49 minute
Primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu, care este la aproximativ 600 de voturi în spatele candidatului PSD-PNL Rareș Hopincă, a anunţat marți că va depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 3 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Pastorul din Arad care și-a violat fiicele ani de zile a fost trimis în judecată. Cum a fost prins agresorul

Ziare.com acum o ora
Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu a anunțat că bărbatul de 48 de ani din judeţul Arad care ar fi pastor al comunităţii sale şi care a fost arestat preventiv după ce şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată. Birou

Creşte numărul de cazuri de febră denga şi de boli cauzate de ţânţari în Europa (ECDC)

G4Media acum o ora
Numărul cazurilor de febră denga şi al altor boli asociate ţânţarilor înregistrează o creştere netă în Europa, schimbările climatice creând condiţii mai favorabile pentru răspândirea speciilor invazive, a avertizat marţi Centrul European pentru Prev

Un bărbat din Suceava a murit după ce s-a înecat cu un cârnat. Momentul banal când a început să se sufoce

Ziare.com acum 27 minute
Un bărbat din comuna Moldovița, județul Suceava a murit duminică, 9 iunie, după ce s-a înecat cu un cârnat. El se afla în fața unui magazin alimentar când s-a înecat cu mâncare, conform Monitorul de Suceava. Secția Rurală de Poliție Vama a fost aler

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Marius Mitran vine la „EXCLUSIV RAPID” marți, 11 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum 2 ore
În urmă cu exact 57 de ani, Rapid a remizat la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar primul titlu de campioană a României a ajuns în Giulești. Ne întoarcem în prezent pentru că Rapid are un nou președinte, Viorel Moldovan. A plecat Krasniqi la Praga. Pleac

Vremea

București
acum

35°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/24°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/23°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/25°