José Lezama Lima vorbea, în Paradiso, cunoscutul său roman (pe care, în paranteză fie spus, scriitorul îl considera "poem") apărut în anul 1966 şi ajuns, astăzi, aproape un obiect de cult pentru oamenii de litere din spaţiul cultural hispano-american, despre "seriozitatea bucuroasă" a liricii, sintagmă pe care, după mai bine de patru decenii, în 2007, Armando Romero o alege drept titlu al unei extrem de interesante şi substanţiale antologii de poezie latino-americană contemporană, pe care autorul - el însuşi poet - o vede stând sub acest semn tutelar, fiind legată, deci, atât de gravitatea profundă, cât şi de bucuria de a trăi, specifică acestei lumi atât de diferite de cea cu care, chiar şi la nivel liric, suntem, ca cititori europeni, poate că mult prea obişnuiţi. Despărţiţi de orientările estetice extrem de variate ce marchează lumea sud-americană, dar mereu apropiaţi de limba comună ce uneşte douăzeci de ţări de pe acest continent, ca şi de raportarea permenentă la aceiaşi precursori, fie ei marii reprezentanţi ai modernismului, fie modelele mai îndepărtate (cronologic), dacă e să ne gândim acum doar la lirica barocă spaniolă, poeţii latino-americani contemporani demonstrează mereu inepuizabilele resurse artistice din această parte a lumii, precum şi profunda unitate de substanţă a unui fenomen liric cu adevarat remarcabil.

Iar dacă Vicente Huidobro era cel care depăşea cel dintâi liniile modernismului pentru a afirma creaţionismul, lăsând cuvintele să întemeieze o altă realitate (cea a poemului), considerând metoda ştiinţifică drumul privilegiat către dominanta estetică, César Vallejo va încerca să ajungă din nou, cumva pe deasupra intelectului, la însăşi esenţa sentimentelor umane, pentru el poemul fiind capabil să desfacă "în bucăţi" realitatea exterioară, iar dincolo de ea să descopere însăşi esenţa umanităţii - tocmai de aceea, pentru el, "poetul e