The Final Countdown. Intră SUA în faliment? Analiştii se arată din ce în ce mai îngrijoraţi. Băncile americane lansează semnale de alarmă.
Congresul american şi Casa Albă se află sub o presiune constantă din partea instituţiilor financiare. Datoriile SUA reprezintă o problemă de viaţă şi de moarte pentru economia mondială.
Potrivit analiştilor Credit Suisse, acţiunile s-ar putea prăbuşi cu până la 30 la sută, iar economia s-ar putea contracta cu 5%, dacă Washingtonul se va trezi în situaţia de a nu-şi putea plăti datoriile.
Citând Credit Suisse, CNBC anunţă că ne aflăm în faţa unei probabilităţi de 50% de retrogradare a economiei Statelor Unite.
SUA, în incapacitate de plată. Este cel mai negru secenariu luat în seamaă de economişti. Iar unii dintre ei au început deja să numere zilele până la fatidicul eveniment: The Final Countdown.
Concomitent, se fac presiuni asupra politicienilor democraţi şi republicani, pentru a se ajunge la un numitor comun în ceea ce priveşte plafonul de îndatorare şi reducerea deficitului.
În caz contrar, toată lumea se poate aştepta la consecinţe extrem de grave.
Printre instituţiile financiare alarmate se numără Bank of America, JP Morgan şi Goldman Sachs.
The Final Countdown. Intră SUA în faliment? Analiştii se arată din ce în ce mai îngrijoraţi. Băncile americane lansează semnale de alarmă.
Congresul american şi Casa Albă se află sub o presiune constantă din partea instituţiilor financiare. Datoriile SUA reprezintă o problemă de viaţă şi de moarte pentru economia mondială.
Potrivit analiştilor Credit Suisse, acţiunile s-ar putea prăbuşi cu până la 30 la sută, iar economia s-ar putea contracta cu 5%, dacă Washingtonul se va trezi în situaţia de a nu-şi putea plăti datoriile.
Citând Credit Suisse, CNBC anunţă că ne aflăm în faţa unei probabilităţi de 50% de